Câmpani - 57 de ani de la deportarea în Bărăgan
Acum 57 de ani, la 17 mai 1952, în a doua zi de Rusalii, 58 de familii din Câmpani de Sus, Câmpani de Jos, Fânaţe, Lunca, Sighiştel, Băiţa, Hârseşti, Ştei şi Vărzari au fost obligate să-şi părăsească în numai două-trei ore casele, pentru a lua drumul Bărăganului.
Cei 256 de oameni au plecat spre Bărăgan doar cu hainele de pe ei, fiind forţaţi să părăsească bunuri, recolte, rude şi prieteni, consăteni. Îmbarcaţi, la grămadă, în vagoane pentru transportul mărfurilor şi animalelor, mulţi s-au îmbolnăvit pe drum, după care, lăsaţi în plin câmp, sub cerul liber, au luat totul de la început. S-au întors în mai multe etape, după numeroase demersuri, unii după doi-trei ani, alţii, după cinci. Drama i-a urmărit toată viaţa, ei şi chiar copiii lor fiind discriminaţi, excluşi, marginalizaţi de acelaşi regim care i-a condamnat. Marţi, 22 aprilie, la Câmpani, a fost oficiată o slujbă de pomenire şi au fost depuse coroane de flori la troiţa ridicată în memoria victimelor oprimării comuniste deportate în Bărăgan. La ceremonie a participat şi Aurel Brazdă, preşedintele Filialei Bihor a Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.