Caloriferele „ard" la noile tarife - Electrocentrale a început furnizarea agentului termic
Având în vedere scăderea accentuată a temperaturilor exterioare în cursul ultimelor zile, respectiv înregistrarea, timp de trei nopţi consecutiv, a unor medii termice de sub 10°C, în intervalul orar 18.00 - 06.00, S.C. Electrocentrale Oradea a decis ca, începând de ieri, să furnizeze agentul termic pentru încălzire.
Totuşi, din cauza lucrărilor de reparaţii în derulare, începerea furnizării agentului termic pentru încălzire la următoarele puncte termice 100, 407, 415, 509, 604, 704, 710, 721, 822, 824, 832, 840, 849, 883 se va face în următoarele zile, pe măsura încheierii lucrărilor. Vor fi afectate următoarele străzi: Aluminei, Bărăganului, George Enescu, G-ral Magheru, Roman Ciorogariu, Gheorghe Bariţiu, Moscovei, P-ţa Devei, Gheorghe Pop de Băseşti, Oaşului, Furnicii, Haţegului, William Shakespeare, Călăraşilor, Retezatului, Decebal, Satelitului, P-ţa Cazărmii, Mihai Pavel, Sulyok Istvan, Teatrului, Moscovei, Madach Imre, G-ral Alexandru Averescu (Şcoala Generală „Alexandru Roman"), Alexandru Vlahuţă, Nicolaus Olahus, Marius Cosma, Constantin Tănase, Grădinarilor, Someşului, Şcoalelor, Prutului, Zidarilor Bl. Z2-Z3, Nojoridului, Salca, Leonardo da Vinci, Apateului şi Bumbacului. Asociaţiile şi persoanele fizice care însă nu doresc să beneficieze de acest serviciu, pot să oprească intrarea acestuia prin ventilele de închidere de la limita de proprietate a instalaţiilor.
Începând cu 1 octombrie, în urma deciziei consilierilor locali, preţul de facturare a energiei termice furnizată populaţiei a crescut de la 193,02 lei/Gcal la 235,52 lei/Gcal (TVA inclus).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.