Greva de la OTL a fost amânată cu o săptămână Greva generală a transportatorilor locali, programată pentru 29 ianuarie a.c., a fost amânată cu o săptămână, perioadă în care vor avea loc noi întâlniri între liderii sindicali şi conducerea regiei, în vederea soluţionării revendicărilor. Decizia a fost luată, ieri, în urma şedinţei Consiliului de Administraţie, la care au participat şi reprezentanţii organizaţiei sindicale "Transloc" Oradea. Transportul în comun local urma să fie "paralizat" luni, 29 ianuarie, de la ora 9.00 şi până la închiderea programului, angajaţii regiei fiind nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile improprii în care îşi desfăşoară activitatea. Neînţelegerile dintre angajaţi şi conducerea regiei datează încă din luna mai 2006, când a început negocierea noului contract colectiv de muncă. La acea dată, liderii sindicali au solicitat modificarea unor articole din documentul respectiv, în sensul introducerii unor sporuri pentru salariaţii regiei, cum ar fi 15% - spor de stres pentru vatmani, 10% - spor de canal pentru personalul de întreţinere, 10% - spor de intemperii, spor de gestiune pentru încasatoarele de la chioşc etc. În urma şedinţei Consiliului de Administraţie de ieri după-amiază, cele două părţi au convenit amânarea grevei generale, până luni, 5 februarie, perioadă în care va avea loc continuarea negocierilor. "Ni s-a explicat că nu există fonduri pentru toate aceste sporuri, motiv pentru care am renunţat la o parte din ele, menţinându-l doar pe cel de 10% pentru şoferi şi vatmani, respectiv pentru personalul de întreţinere. Nici aceste solicitări nu au fost, însă, acceptate. Totuşi, având în vedere că am obţinut o majorare salarială de 7% pentru toţi angajaţii, în luna august 2006 am semnat contractul colectiv de muncă, cu condiţia ca, în viitorul apropiat, să fie luate în calcul şi sporurile menţionate", afirma Virgil Mânz, lider de sindicat, într-o conferinţă de presă ce a avut loc ieri. În urma efectuării unor expertize consultative, conducerea regiei a refuzat însă să mai acorde acele bonusuri, motivând că bugetul nu permitea acest lucru. "La sfârşitul anului trecut, au fost acordate anumite premii, după bunul plac al conducerii, ajungând în medie la 2,5 milioane lei pe salariat. Or sumele au provenit tot din fondul pentru salarii, prin urmare, puteau fi găsite soluţii şi pentru sporuri", mai precizează Virgil Mânz. Cum liderii au dovedit că sunt de neclintit în demersul lor, conducerea regiei le-a făcut, zilele trecute, o nouă propunere, şi anume o majorare salarială de 5% pentru tot personalul şi un spor de 4% pentru şoferi şi vatmani, de la 1 februarie 2007, iar de la 1 octombrie, o creştere salarială de 6% pentru tot personalul, respectiv 3% pentru şoferi şi vatmani, în funcţie de situaţia economică a regiei. "Am fi acceptat, cu condiţia ca sporurile să fie prevăzute şi pentru personalul de întreţinere", precizează liderul sindical. De menţionat că, în prezent, conform liderilor de sindicat, salariile de încadrare ale vatmanilor se încadrează între 650-700 lei, ale şoferilor, între 720-770 lei, iar ale mecanicilor, între 570 şi 630 lei, sume la care se adaugă sporurile de vechime (între 5 şi 25%) şi bonurile de masă (câte unul pe zi lucrătoare). În urma şedinţei Consiliului de Administraţie de ieri după-amiază, cele două părţi au convenit amânarea grevei generale până pe 5 februarie, perioadă în care vor fi continuate negocierile. De asemenea, tot ieri, liderii sindicali au aflat că reprezentanţii conducerii OTL au declarat recurs la sentinţa conform căreia greva de avertisment din 18 decembrie ar fi fost legală. Prin urmare, cel puţin săptămâna viitoare, orădenii nu vor avea probleme din punct de vedere al transportului în comun, circulându-se normal pe toate liniile.