Palatul Episcopal greco-catolic din Oradea a fost retrocedat, în 1992, proprietarilor de drept, printr-o ordonanţă guvernamentală, moment care a marcat începutul controverselor dintre conducerea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" şi Episcopia Greco-Catolică din Oradea. Peste 250 de unităţi de bibliotecă, distruse Tensiunea dintre conducerea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" şi reprezentanţii Episcopiei Greco-Catolice s-a accentuat şi mai mult după ce, în urma excesului de umiditate, datorat ploilor abundente din ultima vreme, o bună parte din încăperile clădirii au fost serios avariate (pereţii, parchetul), precum şi 250 de unităţi de bibliotecă din depozitul general de carte fiind grav afectate. "Toate documentele de bibliotecă atinse de umiditate vor fi distribuite spre recondiţionare, în atelierul de legătorie al bibliotecii, în vederea refacerii componentelor puternic distruse de influenţa ploii", ne-a mărturisit lect. univ. dr. Vasile Deac, conservator în cadrul instituţiei. Lucrările la acoperiş vor fi finalizate În câteva zile, Episcopia intenţionează să finalizeze lucrările începute la acoperiş, urmând apoi să treacă la schimbarea instalaţiilor interioare (încălzire, energie electrică), precum şi la restaurarea interiorului şi a exteriorului clădirii. Acesta este şi motivul pentru care se insistă ca Biblioteca să elibereze spaţiul într-un interval de timp cât mai scurt. Florin Jula, purtătorul de cuvânt al Episcopiei, ne-a declarat că PSD a cedat Clubul Roma în favoarea Bibliotecii Judeţene, însă, până la ora actuală, conducerea instituţiei nu a utilizat spaţiul (care, se pare, va fi destinat secţiei de copii). În urmă cu doi ani, o parte din fondul de carte a fost mutat la sediul nou, din Piaţa 1 Decembrie nr. 12, însă, din păcate, spaţiul nu a fost suficient de mare pentru adăpostirea tuturor secţiilor. Activităţile culturale nu vor fi întrerupte "După ce ne mutăm acolo, publicul va avea acces, în continuare, în clădire, o parte din imobil fiind destinată unor activităţi culturale (cum era la 1948, când în Palatul Episcopal fiinţa inclusiv o bibliotecă, în care se păstra o parte din manuscrisele Şcolii Ardelene). Episcopia a identificat câteva sute de cărţi, din fondul Bibliotecii Judeţene ?Gheorghe Şincai?, care provin din biblioteca noastră şi pe care sperăm să le recuperăm cât mai curând. Timp de 12 ani, am avut răbdare pentru rezolvarea problemei spaţiului, de aceea apelăm la forurile competente să găsească o soluţie în acest sens", a conchis Jula.