Încă de când era la grădiniţă şi apoi în clasele primare, Lavinia Matei Ioana îndrăgea melosul popular. Învăţătoarea Lenuţa Huseraş o iubea nespus şi o punea pe scenă să le cânte celor din clasele I-III din Butan. Întâmplător, am văzut-o la televiziunea prin cablu TVS Vadu Crişului.

De anul trecut, Lavinia îşi continuă şcoala în Aleşd, unde a găsit-o pe profesoara Iustina Bardil, care o sprijină în formarea ei. S-a înscris apoi la Liceul de Artă din Oradea. Aici artistul Mitrea Negrean şi profesoara Ancuţa Pop continuă stimularea talentului ei de a interpreta cântece populare. "La serbările festive din Măgeşti, deşi eram mică, mă străduiam să aleg melodii pe placul publicului şi am prins curaj zi după zi. Am fost invitată şi am participat la Zilele Beiuşului, unde am fost răsplătită cu aplauze pentru cântecele: 'Ne-am băgat la voi în casă' şi 'Frunzuliţă verde de fag', apoi m-am văzut la TVS Beiuş. În semn de preţuire, de aniversarea mea, pe 26 martie 2010, dl Vasile Coca m-a invitat la sărbătorile festive de la Zalău."
Lavinia îşi doreşte să devină cântăreaţă de performanţă şi chiar o profesoară de renume. Noi îi dorim succes deplin!