Bursierii Erasmus au împărtăşit din experienţa lor
Ieri, la Universitatea din Oradea, a avut loc deschiderea celei de-a V-a ediţii a Săptămânii Erasmus. Evenimentul a fost organizat de Biroul Lifelog Learning, prin Serviciul de Relaţii Internaţionale, beneficiind de prezenţa unui număr însemnat de studenţi selectaţi pentru a beneficia de burse Erasmus la universităţile partenere din străinătate, precum şi câţiva studenţi străini care urmează acest program de studii la Universitatea din Oradea.
Cea de-a V-a ediţie a Săptămânii Erasmus, organizată de Universitatea Oradea, prin intermediul Serviciului de Relaţii Internaţionale şi Biroul Lifelog Learning, are ca principal scop socializarea şi împărtăşirea cunoştinţelor dobândite de studenţii cu burse Erasmus în ţările unde au studiat. După cum a precizat prorectorul Universităţii orădene, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, numărul studenţilor români care beneficiază de aceste burse în ultimii ani este unul important, dar îmbucurător este că şi numărul străinilor care vin să studieze în Oradea este în continuă creştere. "Sper ca, pe viitor, să se realizeze un echilibru din acest punct de vedere, întrucât studenţii care au venit la noi la Universitate au plecat cu impresii destul de bune", a adăugat Ştefănescu, care a mai dorit să mulţumească organizatorilor pentru eforturile depuse pentru a pune la punct programul celei de-a V-a ediţii a Săptămânii Erasmus. De remarcat că, anul trecut, prin programul burselor Erasmus au plecat la studii în străinătate 138 de studenţi, iar anul acesta Universitatea a trimis 150 de studenţi, în timp ce pentru anul viitor sunt înscrişi 170 de tineri care vor să plece să se perfecţioneze la instituţii de învăţământ superior importante din străinătate cu care Universitatea din Oradea are acorduri de parteneriat. Dacă anul trecut la Oradea au venit să studieze cu astfel de burse 37 de studenţi străini, anul acesta au venit 58, majoritatea fiind din Polonia, Turcia, Portugalia, dar şi din state precum Italia sau Franţa. La întâlnirea de ieri au participat şi studenţi care au trecut deja printr-o astfel de experienţă, printre care se numără şi masteranda Laura Trifa. "Am beneficiat de bursa Erasmus pentru un stagiu de perfecţionare la o agenţie de turism din oraşul Malaga, Spania, pentru o perioadă de trei luni. A fost o experienţă de viaţă foarte plăcută. Recomand tuturor studenţilor să se înscrie la acest program de burse de studii", a povestit Laura Trifa.
În cadrul săptămânii Erasmus tinerii vor putea participa la diferite activităţi, cum ar fi: bowling, concert simfonic la Filarmonica de Stat, petrecerea Erasmus, care se va desfăşura în Clubul "Heat" vineri, 22 mai a.c., începând cu ora 22.00, sâmbătă, excursie la Peştera Urşilor de la Chişcău, dar şi o partidă de paintball, care va avea loc duminică, 24 mai, în pădurea de la Săldăbagiu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.