La închiderea ediţiei Dacă n-aţi ştiut până acum că buricul pământului se află (şi) la Oradea, vă confirmăm noi acest lucru. Este vorba de o firmă de taximetrie căreia, din anumite motive, nu-i divulgăm identitatea. Ar fi păcat ca pentru câţiva neaveniţi în această meserie să sufere toţi angajaţii. Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă întrece orice măsură. Un taximetrist şi-a ?vătămat? autoturismul de ?caroseria? unui pieton aflat în traversarea Bulevardului Ştefan cel Mare, zice-se, la câţiva metri de marcajul trecerii pentru pietoni. Vă puteţi imagina ce viteză avea "nefericitul", dacă s-a oprit la peste zece metri de locul impactului, cu victima pe capotă. În loc să se aştepte sosirea Ambulanţei şi a echipajului Poliţiei Rutiere, la faţa locului a năvălit, ca pusă pe jar, o ?haită? de taximetrişti, gata să ia la pumni orice mişcă-n front. Aproximativ 30 de taxiuri au blocat circulaţia rutieră, substituindu-se echipajelor poliţiei rutiere. În timp ce rănitul era sprijinit de braţele unui cetăţean, martor al accidentului rutier, câţiva taximetrişti s-au apucat să dea cu picioarele în pantofii pietonului, căzuţi pe carosabil. A fost un moment penibil, care a atras dezaprobarea celor din jur. Iată de ce, pentru că nu înţelegem ca taximetriştii să-şi facă singuri dreptate sau să blocheze circulaţia rutieră, pentru că "aşa vor muşchii lor", solicităm primarului municipiului Oradea să ia atitudine împotriva unor astfel de manifestări nedorite şi să procedeze la suspendarea licenţei în cazul firmelor de taximetrie implicate în astfel de cazuri. Este o solidaritate de breaslă prost înţeleasă şi interpretată, căreia trebuie să i se pună capăt, motiv pentru care organele abilitate sunt obligate să intervină de urgenţă. Nu este prima oară când au loc astfel de manifestări. Fiecare trebuie să înţeleagă că nimeni nu este mai presus de lege, care este făcută să fie cunoscută şi respectată. Inclusiv de către taximetrişti?