Ioan Mladin, din Buntești, este cel mai bătrân om din comună, veteranul de război împlinind luni, 3 martie, nu mai puțin de o sută de ani. Viața lui Ioan Mladin a fost nu doar lungă, ci și plină de momente de răscruce, săteanul centenar din Buntești fiind martor și chiar participant la principalele evenimente ale secolelor XX și XXI.

Ioan Mladin a luptat pe fronturile celui de-al Doilea Război mondial, trăind apoi calvarul prizonieratului în Rusia sovietică. Întors acasă, și-a întemeiat o familie, s-a apucat de agricultură și, în contextul instaurării regimului comunist, s-a angajat la Exploatarea Minieră Băița. Desigur, un asemenea eveniment nu putea fi trecut cu vederea, alături de familia venerabilului sărbătorit mobilizându-se întreaga comunitate. Sensei Ghiță Toderici, renumitul luptător și antrenor de Ashihara karate, care este vecin cu Ioan Mladin, i-a promis acestuia că, la centenar, va chema o echipă de la Naţional TV Beiuș pentru a imortaliza momentul. Şi s-a ținut de promisiune. Prin urmare, duminică, 2 martie, o echipă a Naţional Tv Beiuș şi Crişana s-au deplasat în localitatea Buntești, unde l-au vizitat pe Ioan Mladin, care luni, 3 martie, urma să împlinească vârsta de 100 de ani. Ajunși la gospodăria acestuia, l-au găsit pe Ioan Mladin înconjurat de vecini și de familie: fiicele Saveta și Salvina, cei patru nepoți - Andrei, Răzvan, Mihaela și Alin și strănepoatele Ioana și Alexandra. Cu numai o zi înainte de centenar, Ioan Mladin era într-o formă bună, sărbătoritul bucurându-se de atenția acordată, de tortul aniversar și de tradiționalul cântec "La mulți ani!". Nici autoritățile locale nu l-au uitat pe cel mai vârstnic locuitor al comunei, primarul din Buntești, Sorin Degău, vizitându-l, la rândul lui, pe Ioan Mladin. Întâlnirea dintre primarul Sorin Degău și Ioan Mladin a avut loc joi, 6 martie, edilul comunei înmânându-i consăteanului centenar un premiu în valoare de 1.000 de lei și alocându-i acestuia zece metri steri de lemne de foc. Mai mult, primarul Degău a anunțat că Ioan Mladin va beneficia anual, din parte administrației locale, de câte trei metri cubi de lemne de foc cu titlu gratuit. Bucuria lui Ioan Mladin a fost întregită de Diploma de Excelență pe care reprezentanții Centrului Militar Județean Bihor i-au înmânat-o, aceasta fiind o recunoaștere a sacrificiului pe care venerabilul locuitor al Bunteștilor, veteranul de război Ioan Mladin, l-a făcut în slujba patriei noastre.