Poliţia de Frontieră va prelungi perioada de examinare pentru ocuparea posturilor de ofiţeri şi agenţi de la viitoarea graniţă a Uniunii Europene, din cauza numărului mare de candidaţi înscrişi la concurs, respectiv peste 14 pe un loc. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în această lună, au fost scoase la concurs, în vederea încadrării din sursă externă, 1.128 de posturi de ofiţeri şi agenţi. Până în 8 februarie, termenul limită de depunere a cererilor, s-au înscris la concurs 16.134 de candidaţi, respectiv 1.426 pentru cele 128 de posturi de ofiţer şi 14.708 pentru cele o mie de posturi de agent, mulţi dintre aceştia fiind absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior. Concursul de încadrare va fi susţinut după promovarea unor probe eliminatorii, şi anume testarea psihologică şi medicală (efectuate în instituţii de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor) şi probe de evaluare a aptitudinilor fizice. Numărul neaşteptat de mare de candidaţi a determinat conducerea IGPF să propună ministerului modificarea graficului de concurs, întrucât testarea psihologică a celor înscrişi necesită o perioadă mai mare de timp faţă de cea planificată iniţial. Potrivit condiţiilor de recrutare, eventualii câştigători ai concursului nu pot fi încadraţi ca poliţişti dacă nu au promovat testul psihologic. Astfel, probele eliminatorii se vor desfăşura în perioada 14 februarie - 2 martie, iar testul scris de verificare a cunoştinţelor în 4 martie. În ceea ce priveşte ocuparea celor 20 de locuri scoase la concurs de IJPF Bihor, acesta va avea loc în perioada 21 - 24.02.2006, evaluarea performanţelor fizice desfăşurându-se în perioada 27.02. - 02.03.2006, iar testul scris în data de 04.03.2006.