Mai mulţi tineri din cadrul Comunităţii evreilor mesianici din Oradea au fost botezaţi ieri, în apele Crişului Repede, în prezenţa a zeci de membri ai comunităţii, care au marcat acest moment emoţionant prin rugăciuni şi cântece religioase specifice.

 

"Crezi că Y'shua (Isus) din Nazaret este fiul lui Dumnezeu?", l-a întrebat pastorul pe primul tânăr care a venit la el să fie botezat. Iar acesta a răspuns fără ezitare: "Da, cred!". "Pe baza credinţei tale, te botez!", a continuat pastorul în timp ce-l scufunda în apele Crişului Repede. Frumoase cântece religioase specifice Comunităţii au însoţit acest ceremonial pe toată perioada desfăşurării lui. "Acest botez reprezintă un legământ veşnic cu Dumnezeul lui Israel", ne-a spus unul dintre membrii comunităţii, iar cei care au ales să urmeze această cale nu au fost puţini. Potrivit site-ului www.mesianic.ro, Iudaismul Mesianic, după cum îi arată şi numele, are la bază crezul iudaic/evreiesc adică religia iudaică. În cazul de faţă, este vorba de un Iudaism care crede şi acceptă că Y'shua (Isus) este Ha'Mashiach (Mesia) şi Moshia (Salvatorul/Mântuitorul) trimis de Adonay Elohey Yisra'el (Domnul Dumnezeul lui Israel) pentru salvarea din păcat şi pierzare veşnică a omenirii, respectiv a acelora care vor crede în El. Iudaismul Mesianic este religia evreiască de mii de ani, care, în contextul cultural, ligvistic şi religios, îşi practică credinţa în Mesia lui Elohim (Dumnezeu) trimis prin persoana Fiului Său. Iudaismul Mesianic a fost practicat de toţi aceia cărora şi prin care a fost promisă venirea Lui, adică împăraţi, profeţi, judecători... dar practic primii mesianici au fost ucenicii, apostolii şi evreii credincioşi care au crezut în Y'shua (Isus) în timpul vieţii Sale de pe pământ şi după învierea Lui. Totuşi, în timp, numărul evreilor credincioşi a început să scadă şi numărul neevreilor a început să crească, până s-a format "Biserica" neamurilor, care, după câteva secole, avea foarte puţine în comun cu practicile, obiceiurile şi cultura evreiască, respectiv Iudaismul, din care practic provenea. Dar, în toate timpurile de-a lungul istoriei, au existat evrei care în mod personal au crezut în Y'shua Ha'Mashiach (Isus Hristos). Iudaismul Mesianic a reapărut pe scena istoriei, începând din anul 1690. Prima Comunitate Mesianică legal constituită, după aproape 2000 de ani, a fost în Chişinău, Republica Moldova. Iosef Rabinowitsch a fondat în 1884 "Israeliţii Noului Legământ", iar de atunci au apărut din ce în ce mai multe Comunităţi Mesianice. În zilele noastre, există institute mesianice, unde absolvenţii pot deveni rabini mesianici. În Israel există cca 110 comunităţi mesianice.