În Cimitirul Municipal Când soseşte ceasul să fie condus pe ultimul drum la cimitir, cineva din familie, părinţi, rude, prieteni apropiaţi, din respect pentru cel trecut în veşnicie, participă la ceremonia fastuoasă a înmormântării. Prezenţa la monumentul funerar este un semn de solidaritate, spirit de înţelegere pentru durerea celor care au pierdut pe cineva drag. De la obişnuitele ceremonii de înmormântare nu lipsesc nici boschetarii. Ei sunt un grup aparte şi nu deranjează pe nimeni, doar când aud că bate clopotul la ieşire din capelă cu mortul, atunci se infiltrează printre persoanele care însoţesc cortegiul până la groapă. Aici sunt atenţi la momentul ]n care preotul anunţă unde va avea loc pomana, unde, de obicei, sunt invitaţi toţi cei prezenţi. Deşi nu fac parte dintre cei apropiaţi, boschetarii, fără jenă, în grup de şase-şapte persoane, sunt primii care se înfruptă din bucate. Nici de la tărie nu se dau înapoi, golesc paharele din plastic până la fund. În definitiv, pomana mortului se spune că se cuvine fiecăruia dintre cei care parcurg drumul până la groapă. Dar, aşa cum spunea un martor ocular mai zilele trecute, "să ne ierte Dumnezeu, dar boschetarii ăştia prea fac societatea de râs. Dacă, din nefericire, sunt 10 ceremonii de înmormântare într-o zi, aceştia sunt abonaţi, tot de atâtea ori, la pomana celor decedaţi". Într-adevăr, este ceva prea ieşit din comun.