Sărbătorită pe 6 ianuarie, când se consideră că a avut loc botezul lui Iisus Hristos, Boboteaza încheie, alături de sărbătoarea Sfântului Ioan (7 ianuarie), perioada celebrării naşterii Mântuitorului. Sărbătoarea marchează Botezul Domnului şi se mai numeşte Epifanie, adică Arătarea lui Dumnezeu şi Mântuitorului în lume. De obicei, în această perioadă, este foarte frig, de aceea este des folosită expresia "gerul Bobotezei". La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun: local se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului şi belşugului în noul an. O pondere deosebită o deţin însă actele rituale şi practicile magice de profilaxie şi purificare. Riturile creştine şi precreştine sunt menite să alunge spiritele rele şi să sfinţească apa: agheasma, umblatul preoţilor cu botezul şi scufundarea crucii în apă, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor şi uşilor. Alimentele specifice Bobotezei sunt piftia şi grâul fiert. Apa de la Bobotează are o putere deosebită Sărbătoarea, asemănătoare Crăciunului şi Anului Nou, este prefaţată de Ajunul Bobotezei. Tradiţiile spun că aceia care postesc în această zi (5 ianuarie) au noroc, întrucât sacrificiul postului aduce bogăţie. Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii sfinţesc casele enoriaşilor cu apa care a fost sfinţită după Sfânta Liturghie. Oamenii ţin post negru până când vine preotul şi beau întâi din agheasmă. Potrivit obiceiului, fetele, flăcăii şi chiar văduvele încearcă să fure busuiocul din găleata cu agheasmă, pe neobservate, iar noaptea îl ţin sub pernă pentru a-şi visa ursitul. De Bobotează, sunt sfinţite toate apele pământului. Se zice că în ziua de Bobotează, odată cu sfinţirea de către preot a apei (agheasma mare), sunt sfinţite toate apele pământului. Credincioşii şi preoţii cred că apa de la Bobotează are o putere deosebită pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.