Banca Naţională a redus dobânda de intervenţie cu 0,50 puncte procentuale, până la nivelul de 18,25 la sută. Măsura vine ca urmare a unei analize a ansamblului indicatorilor macroeconomici, inclusiv a evoluţiilor investiţiilor străine directe şi de portofoliu, ale încasărilor din privatizare, transferurilor curente şi altor intrări de capital în primele nouă luni ale anului. Constatatarea este că acestea sunt semnificativ mai mari pe toate segmentele, ceea ce a condus la creşterea rezervelor valutare la Banca Centrală cu peste 3,5 miliarde euro, de la începutul anului, în condiţiile menţinerii deficitului contului curent al balanţei de plăţi sub nivelul de 6 la sută din PIB. Deşi, în mod obişnuit, în anii precedenţi importurile de toamnă-iarnă micşorau excedentul valutar, în luna octombrie a continuat procesul de cumpărare, BNR achiziţionând de pe piaţa valutară încă 218,1 milioane euro, ceea ce, coroborat cu alte date, sugerează că intrările de capitaluri în România s-au îmbunătăţit pe baze structurale şi sustenabile. Potrivit unui Comunicat al BNR, s-a luat decizia promovării unei mai mari flexibilităţi a cursului de schimb al leului, prin limitarea intervenţiilor băncii centrale pe piaţa valutară. Flexibilitatea mai mare a cursului este complementară trecerii la noul cadru al politicii monetare de ţintire a inflaţiei şi a etapelor următoare de liberalizare a contului de capital.