Nopţi albe pentru poliţiştii bihoreni La sfârşitul acestei săptămâni, Poliţia judeţului Bihor a intrat în stare de alertă, după ce a fost alimentată cu informaţii despre fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru - dat în urmărire generală în urma condamnării sale la cinci ani de închisoare - care s-ar putea afla în Oradea, la fosta sa iubită, cu care are, de altfel, şi un copil. Nu în ultimul rând, prezenţa la Oradea a fostului deputat ar putea fi justificată de amiciţia acestuia cu o serie de reprezentanţi ai lumii interlope din această parte a ţării... O pedeapsă cam mică pentru o ţeapă atât de mare Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, a transmis, marţi, Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti mandatul de executare a pedepsei închisorii emis împotriva lui Gabriel Bivolaru. Acesta a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare, pentru prejudicierea Băncii Române de Dezvoltare cu peste 2.200 de miliarde de lei. Pentru că fostul deputat nu a fost de găsit, el a fost dat în urmărire generală. Poliţia de Frontieră a fost informată cu privire la emiterea mandatului, el fiind în consemn încă din decembrie 2002, în baza unor solicitări ale instanţei de judecată. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), ultimul consemn a fost reconfirmat pe data de 24 martie 2004, măsură valabilă până în anul 2009 (durata pedepsei închisorii). IGPR mai arată că din anul 2002 şi până în prezent cel în cauză nu figurează ca fiind ieşit din ţară. Iese fum şi fără foc? Ieri dimineaţă, un grup de poliţişti operativi au descins în complexul comercial ?Lotus?, de unde au fost primite informaţii că fostul deputat ar fi fost văzut. De la un telefon public, se apelase un anume număr de Bucureşti, aparţinând, pare-se, unei cunoştinţe de-a lui Bivolaru, astfel că bănuielile poliţiştilor păreau întemeiate. ?A fost, din păcate, o alarmă falsă. Casetele video înregistrate de camerele de supraveghere din Centrul Comercial, vizionate de poliţişti, arătau că persoana care vorbise de la acel telefon public nu era urmăritul general pe care-l căutam. Oricum, noi suntem pe poziţii şi aşteptăm orice informaţii utile de la cetăţeni?, ne-a declarat, ieri după-amiază, chestorul Gheorghe Chereji, şeful IJP Bihor. Există însă unele informaţii care arată că, joi după-amiază, în jurul orei 17,30, fostul deputat ar fi fost văzut în cartierul Rogerius, în zona florăriei Mon Jardin. Purta barbă, tunsă scurt şi avea, pe cap, o pălărie de culoare neagră, cu boruri largi. Informaţia nu a fost confirmată de poliţişti, care nu exclud, însă, ca aceasta să fie reală. La rândul lor, poliţiştii bucureşteni au dat, ieri, publicităţii, posibilele înfăţişări pe care Bivolaru le-ar putea adopta, pentru a nu fi recunoscut. Acestea au fost obţinute în urma prelucrării fotografiei lui Gabriel Bivolaru, aflată în evidenţa Poliţiei Capitalei. Într-una dintre acestea, Bivolaru - cunoscut ca purtând barbă şi părul dat pe spate - apare şi având doar mustaţă. În alte variante, el fie este bărbierit, fie are barbă sau părul foarte scurt. Poliţiştii fac apel la populaţie pentru a-l găsi pe Bivolaru, arătând că cei care pot da relaţii despre locul în care s-ar afla fostul deputat pot să sune la numărul 955 ori să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.