Patru monumentele de cult din centrul vechi vor fi reabilitate prin fonduri transfrontaliere. Biserica cu Lună, cea romano-catolică din Cetate şi biserica reformată de pe strada Primăriei fac obiectul unui proiect de 1,5 milioane de euro, în timp ce pentru Sinagoga de pe strada Independenţei s-a depus al doilea, în valoare de 1,25 milioane de euro.

Primul proiect transfrontalier trebuie depus până pe 31 ianuarie şi are ca scop atragerea de fonduri pentru renovarea a trei biserici din Oradea şi trei din Ungaria. Proiectul este intitulat „Punţi pentru promovarea ecumenismului regional în Bihor - Hajdu-Bihar". „Pentru renovarea Bisericii cu Lună vor fi alocate fonduri în valoare de 525.000 de euro. Din aceşti bani se va amenaja un muzeu la parter, se va restaura mobilierul istoric, se vor înlocui instalaţiile sanitare şi electrice şi se va face drenaj subeteran, pentru că este foarte multă umiditate care afectează pereţii", a spus Biro Rozalia. Mai apoi sunt alocaţi 135.000 de euro pentru refacerea şi renovarea Bisericii Romano-catolice din Cetatea Oradea, iar încă 315.000 euro ar urma să fie daţi pentru consolidarea clădirii şi renovarea faţadei Biserii reformate din Oraşul Nou (de pe strada Primăriei). Un al doilea proiect a fost depus pentru renovarea Sinagogii în valoare de 1.250.000 de euro. Proiectul este complex, pentru că presupune reparaţii încă la fundaţia clădirii, la care se adaugă lucrări de conservare, lucrări la faţade şi pereţii interiori, dar şi refacerea picturilor murale.