Biserica "Sfântul Gheorghe" şi-a sărbătorit hramul
Unul dintre lăcaşurile de cult din Oradea care şi-a sărbătorit ieri hramul a fost Biserica "Sfântul Gheorghe" din Parcul Traian. Cu acest prilej, minunate flori de primăvară au îmbodobit-o încă de la intrare, însă florile cele mai de preţ ale acestei biserici sunt zecile de credincioşi care, indiferent de vârstă, îi trec pragul fie că este sărbătoare sau nu.
Ieri, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, biserica s-a umplut din nou de credincioşi, care au venit în număr mare la Sfânta Liturghie. Pentru a întâmpina acest moment aşa cum se cuvine, credincioasele bisericii împreună cu membrele Comitetului parohial au aranjat biserica şi au împodobit-o cu flori. "Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe reprezintă pentru noi, un prilej deosebit de a ne aduna cu toţi credincioşii. E un moment de mare bucurie, de mulţumire şi de chemare în ajutor a patronului spiritual al bisericii", ne-a mărturisit părintele Vasile Sabău. El a făcut apoi o trecere în revistă a vieţii Sfântului Gheorghe, arătând că acesta a murit de tânăr pentru că a avut curajul să-l mărturisească pe Hristos, fiind un model de jertfă, un martir. "Atunci când oamenii acceptă să moară pentru credinţă, săvârşind minuni, numai în Dumnezeu e cu putinţă", a mai spus preotul.
La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii au fost miruiţi un untdelemn sfinţit şi au primit anafură.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.