Biroul teritorial al Avocatului Poporului, asaltat de petiţionari
Deşi funcţionează în Oradea numai de câteva luni, Biroul Teritorial al Avocatului Poporului a fost luat cu asalt de sute de bihoreni care au considerat că le-au fost încălcate drepturile. Se pare însă că petiţionarii nu au înţeles prea bine care sunt competenţele acestei instituţii, motiv pentru care în rândurile celor care au apelat la serviciile biroului au apărut şi primele nemulţumiri.
Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Oradea şi-a început activitatea din luna iunie a acestui an. În primele două luni, la serviciile instituţiei au apelat 60 de persoane, iar în luna august numărul acestora a fost de 56. În total, în cele patru luni de activitate, numărul audienţelor se ridică la 184, cel al dosarelor deschise de către AP se ridică la 38, dintre acestea 20 fiind deja rezolvate. Avocatul Poporului este instituţia publică al cărei scop este să apere drepturile şi libertăţile cetăţeanului în conflictele cu administraţia publică. Dacă o instituţie nu face ce trebuie, cum sau când trebuie, cetăţeanul se poate plânge la Avocatul Poporului, care îl va sprijini. Dintre bihorenii care au apelat la serviciile biroului din Oradea, nu toţi au înţeles care sunt competenţele acestei instituţii, motiv pentru care au apărut şi primele nemulţumiri. "Am mers la avocatul poporului în speranţa că vom fi ajutate, pentru că ne-au fost încălcate drepturile. Acolo, însă, am fost tratate cu indiferenţă şi ni s-a spus că nu se poate face nimic în cazul nostru. Nu mi se pare normal ca o instituţie finanţată din banii publici să ridice din umeri la problemele cetăţenilor", spun două dintre bihorencele nemulţumite. În replică, Alina Laura Avram, expert coordonator al instituţiei Avocatul Poporului spune că problema în cauză nu este de competenţa AP. "Era vorba despre un litigiu în instanţă, iar noi nu putem interveni în asemenea cazuri. Legea conform căreia noi funcţionăm stabileşte clar care ne sunt competenţele", a precizat Alina Laura Avram. AP nu oferă consultanţă juridică, nu poate reprezenta petenţii în instanţă, nu intervine în cauze care sunt în atenţia judecătorilor şi nici în litigiile cu caracter privat, competenţa instituţiei rezumându-se doar la abuzurile suferite de către cetăţean din partea autorităţilor publice sau a funcţionarilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.