Bilanţul rutier al anului 2003
73 de morţi pe şoselele bihorene
În conformitate cu Programul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ?Trafic rutier mai sigur?, activitatea poliţiei rutiere în anul 2003 a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, creşterea disciplinei în traficul rutier şi siguranţei acestuia. O retrospectivă a anului care abia a trecut ne-a făcut-o comisarul Eugen BOC, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor:
- În 2003, efectivele poliţiei rutiere au efectuat 1490 de acţiuni, din care 710 cu efective proprii, 362 împreună cu alte formaţiuni, iar la 418 de acţiuni au participat şi reprezentanţi ai societăţii civile cu atribuţii pe linia siguranţei traficului rutier, respectiv Autoritatea Rutieră Română şi Registrul Auto Român.
- Care sunt constatările la nivelul anului care a trecut?
- Au fost depistate 598 de infracţiuni, 368 la regimul circulaţiei şi 230 de altă natură. Subliniez creşterea infracţiunilor de altă natură de la 96 în 2002, la 230 în 2003. Creşterea numărului de infracţiuni de altă natură se datorează, pe de-o parte, constatărilor din primul trimestru legate de vizitele medicale pentru deţinătorii ori candidaţii la obţinerea permisului de conducere, iar, pe de altă parte, infracţiunilor de corupţie şi falsuri legate de efectuarea inspecţiei tehnice periodice.
- Probabil contravenţiile sunt mai numeroase...
- Aşa este. Anul trecut am aplicat 57. 352 de contravenţii, din care 51.583 comise de conducătorii auto, 3456 săvârşite de către pietoni, 2586 de către biciclişti, 647 de căruţaşi, iar 36 au fost aplicate unor factori de răspundere cu atribuţii în administrarea şi întreţinerea drumurilor. Am acţionat cu fermitate pentru sancţionarea celor care nu au respectat regimul de viteză. Este vorba de 27.248 contravenienţi ( mai mult cu 3610 faţă de 2002) şi 1207 care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Au fost reţinute în vederea suspendării 3150 de permise de conducere, iar 210 permise au fost anulate. De asemenea, au fost retrase pentru diferite abateri sau în vederea preschimbării 1986 certificate de înmatriculare.
- Care este dinamica accidentelor de circulaţie comparativ cu 2002?
- Comparativ cu intervalul corespondent al anului 2002, numărul accidentelor grave de circulaţie s-a redus cu 14, de la 179 la 165; al răniţilor grav cu 21, de la 151 la 130, iar numărul persoanelor decedate cu 2, de la 73 în 2002, la 71 în 2003. S-au mai înregistrat 253 de accidente uşoare cu 319 de răniţi uşor. Practic, în anul 2003 au avut loc 179 de accidente rutiere, soldate cu 73 de morţi şi 143 răniţi grav. În privinţa locului comiterii acestor accidente, 40 la sută au avut loc în mediul urban, iar 60 la sută în zona rurală.
- Care au fost principalele cauze generatoare de accidente?
- Ca de obicei, pe primul loc se situează viteza. Urmează, în ordine, indisciplina pietonilor şi depăşirile neregulamentare. Aproape toate aceste accidente au avut loc între orele 14 - 22. Doresc să mai subliniez faptul că s-a acţionat cu mult profesionalism şi operativitate în cazul accidentelor de circulaţie cu părăsirea locului faptei. În 2003, am avut 12 cazuri în care autorii, după comiterea faptelor, au fugit de la locul accidentului, însă, de fiecare dată, conducerea Inspectoratului şi Serviciului a participat direct la cercetări, au mobilizat şi coordonat forţele angrenate în misiune, reuşindu-se cu operativitate identificarea autorilor.
- Aveţi dosare nerezolvate?
- Există două dosare cu AN (autori neidentificaţi), cel înregistrat la data de 20.08.2001, pe raza localităţii Lugaşu de Sus, şi unul în 1998, pe raza municipiului Oradea. Aceste dosare au fost analizate periodic, însă cercetările întreprinse până în prezent n-au avut sorţi de izbândă.
- În final, ce recomandări faceţi participanţilor la trafic, acum la început de An Nou?
- În primul rând, transmit tuturor participanţilor la trafic un An Nou fericit şi să aibă parte întotdeauna de drum bun. În privinţa recomandărilor, să nu uităm că suntem în plină iarnă, motiv pentru care, întotdeauna când pornim la drum, să avem în portbagaj lanţuri antiderapante, o lopăţică şi un săculeţ cu nisip. Să conducem cu multă atenţie, cu viteza adaptată la condiţiile de trafic şi meteo. Să nu uităm niciodată străvechea zicală: graba strică treaba!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.