Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor a tras linie privind activitatea din prima jumătate a anului. Potrivit evidenţelor instituţiei, efectivele de jandarmi au constatat 50 de infracţiuni săvârşite de 79 de făptuitori, au aplicat 1.120 de sacţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 340.000 RON. În semestrul I al acestui an, jandarmii au avut 22 de misiuni comune cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, constând în razii şi controale, asigurarea ordinii publice cu prilejul unor manifestări cultural-artistice şi sportive, pe timpul vizitelor oficiale sau particulare ale unor demnitari străini sau români, la mitinguri şi manifestaţii de protest, iar împreună cu echipajele Poliţiei municipiului Oradea au participat la acţiuni de asanare a oraşului de elemente parazitare. Grupele de Jandarmi din cadrul Plutonului de Supraveghere şi Intervenţie Ştei au supravegheat permanent manifestările organizate în Beiuş, Ştei, staţiunile Stâna de Vale şi Băile 1 Mai, şi au aplicat 69 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.350 RON. De la începutul anului, potrivit unui ordin al Inspectoratului General de Jandarmi din România, efectivele Detaşamentului Mobil au continuat intensificarea controalelor în zonele unităţilor de învăţământ preuniversitar, în cadrul misiunilor temporare, asigurând măsurile de ordine publică cu ocazia testelor naţionale, a examenelor de completare de studii (la şcolile postliceale, de arte şi meserii) şi a celui de bacalaureat. Efectivele de jandarmi au efectuat misiuni de pază şi în zonele cu potenţial criminogen, cum sunt Autogara Oradea, parcurile Artima, Petofi, 1 Decembrie, 22 Decembrie şi Gara CFR.