Bihorul ar putea primi 600 de imigranţi din Siria şi Afganistan - Refugiaţi la internat
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au solicitat ieri universităților şi inspectoratelor şcolare judeţene să identifice spaţii de cazare pentru refugiaţii ce ar ajunge în România, fără afectarea procesului de învăţământ. Inspectoratul a identificat 600 de posibile spaţii în timp ce Universitatea poate oferi doar asistenţă psihologică.
Inspectoratele județene din țară și universitățile au primit marţi de la Ministerul Educației solicitarea de a transmite o situație a locurilor de cazare disponibile în căminele liceelor și în campusurile universitare, care ar putea fi puse la dispoziția refugiaților ce ar ajunge în România, în cazul în care numărul acestora ar fi mai mare decât capacitatea de cazare din cele șase centre pentru imigranți.
"La solicitarea Ministerului am identificat cinci centre: la Liceul Nicolae Bolcaş din Beiuş, la Liceul Tehnologic nr. 1 din Salonta, la Liceul Tehnologic nr. 1 din Popeşti şi la Liceul Tehnologic nr. 1 din Şuncuiuş. În Oradea refugiaţi ar putea fi cazaţi doar la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, a spus Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Doar 1.780 de locuri!
"Ministerul Educației răspunde la toate solicitările Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. (...) Ministerul Educației poate acorda sprijin, de exemplu, pentru cazare și consiliere psihologică", au declarat reprezentanți ai Ministerului Educației.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul şedinţei de coaliţie, că poziţia expimată de preşedintele Klaus Iohannis legată de primirea refugiaţilor în România este foarte "clară", respectiv statul român poate primi maximum 1.780 de imigranţi. "Poziţa exprimată de preşedintele Iohannis este poziţia statului român adoptată în baza consultărilor cu instituţiile, adică cu Guvernul, cu celelalte instituţii şi domnul Iohannis v-a spus foarte clar, maxim 1.780. Eu v-am dat detaliul tehnic că deja vreo 200 de locuri sunt ocupate, mai mult de atât nu putem acum. Dacă se va pune la un moment dat problema, o să discutăm şi o să vă informăm, dar ceea ce a precizat ieri (luni - n.r.) preşedintele cred că e foarte clar pentru toată lumea", a precizat Ponta, adăugând că nu poate fi de acord cu "cote obligatorii" care depăşesc posibilităţile reale ale statului român. "Ne pregătim şi informăm CSAT cu toate datele", a răspuns premierul întrebat fiind de jurnalişti despre existenţa unui ordin dat de Ministerul Educaţiei pentru a fi căutate locuri de cazare în cămine studenţeşti pentru refugiaţi.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat luni că spune că România nu poate primi mai mult de 1.785 de refugiaţi, cifrele prezentate de "diverse gazete" fiind "speculaţii jurnalistice".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.