Începând de ieri, cetăţenii domiciliaţi în judeţul Bihor pot intra în posesia cazierului judiciar pe loc, fără a mai fi nevoiţi să aştepte câteva ore, aşa cum se întâmpla până acum. Proiectul Inspectoratului de Poliţie Judeţean a fost realizat cu ajutorul Prefecturii Bihor şi finanţat de Consiliul Judeţean, bihorenii devenind astfel primii cetăţeni din ţară care beneficiază de un astfel de program. Programul va veni în sprijinul cetăţenilor nu numai prin reducerea timpului de aşteptare, dar şi a cozilor care se formau până acum în faţa ghişeului de eliberare a cazierului judiciar, printr-o mai mare operativitate. Dacă până acum bihorenii care solicitau eliberarea cazierului judiciar trebuia să aştepte trei ore până când intrau în posesia documentului, începând de ieri, eliberarea cazierului judiciar se face pe loc, procedura durând doar câteva minute. Practic, cetăţenii se vor prezenta la ghişeul din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie cu documentele necesare eliberării cazierului, vor face dovada că au achitat taxa de urgenţă în valoare de cinci lei noi şi vor primi actul solicitat. De menţionat că de această facilitate vor beneficia doar cetăţenii care nu au avut probleme cu legea, în cazul celorlalţi eliberarea durând trei ore. "Proiectul, în valoare de 400 milioane lei vechi, a fost finanţat de Consiliul Judeţean, instalarea programului durând câteva luni. În sistem au fost introduse aproximativ 60 de mii de fişe ale bihorenilor fără probleme cu legea şi ne bucurăm să putem spune că suntem primul judeţ din ţară care a pus în aplicare un asemenea proiect", a declarat şeful IPJ Bihor, comisar Liviu Popa. Programul va veni în sprijinul cetăţenilor prin reducerea timpului de aşteptare, dar şi a cozilor care se formau până acum în faţa ghişeului de eliberare a cazierului judiciar, printr-o mai mare operativitate. "Programul este de luni până joi, între orele 08.00 - 15.30, iar vinerea, între 08.00 - 13.00. Doresc să le transmit cetăţenilor că nu va mai fi nevoie să se grăbească sau să stea la cozi", a adăugat şeful IPJ Bihor. Proiectele Inspectoratului nu se opresc aici. Astfel, în luna aprilie, în sediul instituţiei vor fi amenajate noi birouri unde cei care solicită caziere pot achita taxa de urgenţă sau îşi pot achiziţiona timbrele necesare, fără să mai fie nevoiţi să se deplaseze la CEC sau Poştă. Pe de altă parte, bihorenii care vor apela la serviciile IPJ Bihor vor avea parte de condiţii civilizate, corpul de clădire situat la intrarea în sediul IPJ Bihor fiind supus reabilitării şi modernizării, dotat cu geamuri şi uşi termopan, gresie, lambriuri şi mobilier.