În urma deficienţelor constatate de reprezentanţii guvernului şi ai Autorităţii de Sănătate Publică Costanţa, tabăra Năvodari a fost închisă. Cei care se aflau aici au fost mutaţi, astfel că grupul de bihoreni care a plecat spre Năvodari vineri a fost relocat. La nicio zi de la sosirea la Năvodari a ultimului grup de bihoreni, au început să apară şi problemele care au dus la închiderea taberei. Prin urmare, elevii şi însoţitorii lor, care de abia îşi începuseră sejurul, au fost mutaţi, în urma deciziei ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Tineret. "Grupul plecat de la noi a fost mutat în Eforie Sud, condiţiile sunt bune, copiii şi însoţitorii lor declarându-se mulţumiţi de ce au găsit acolo", ne-a declarat Marius Chipurici, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bihor. Acesta ne-a mai informat că sejurul grupului format din copii de la Grădiniţa 52 din Oradea va fi prelungit din cauza incidentelor de la Năvodari. "Probabil, ei nu vor mai trebui să suporte costuri suplimentare pentru prelungirea şederii", ne-a declarat directorul DJT Bihor. Pentru cei care deja au solicitări pentru petrecerea unui sejur la mare, DJT Bihor oferă alternative, prin centrele de agrement proprii din Eforie Sud şi 2 Mai, dar şi prin taberele cu care ANT are contract şi sunt autorizate de autoritatea pentru tineret. Toate plecările din Bihor spre tabăra din Năvodari au fost anulate, ca urmare a scandalului iscat de toxiinfecţiile alimentare ale copiilor, iar protocolul dintre ANT şi firma care administrează tabăra a fost, de asemenea, rupt.