Pentru mulţi conducători auto bicicliştii nu sunt parteneri de drum care trebuie protejaţi, ci un fel de încurcă-trafic. Neatenţia şoferilor poate curma vieţi, după cum şi neateenţia din partea bicicliştilor îi poate costa viaţa.

Azi în jurul orei 11.00, pe drumul colector de pe Calea Borșului din municipiul Oradea, un bărbat de 46 de ani, din comuna Sârbi, Bihor, în timp ce conducea o autocamion pe direcția Oradea - Borș, a efectuat un viraj înspre dreapta fără a acorda prioritate de trecere și a acroșat un bărbat de 79 de ani, din Oradea, care circula pe bicicletă, în aceeași direcție de deplasare, pe pista pentru bicicliști marcată și semnalizată corespunzător.

În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Poliţişti atrag atenţia totodată asupra respectării normelor rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule. Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare! Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă. Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident. Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice.

FOTO: Info Trafic Bihor