Proiectul "Votaţi bicicleta, votaţi un oraş mai curat" revine din nou în atenţia municipalităţii orădene. Aproape 600.000 de euro au fost alocaţi în anii precedenţi din fonduri europene, pentru achiziţionarea a 150 de biciclete, marcarea unor trasee şi instalarea unui panou electric pentru măsurarea parametrilor aerului. Bugetul a fost decimat în câteva luni, iar proiectul s-a dovedit un eşec, pe care municipalitatea nu a fost capabilă să şi-l asume. Astfel, s-a constatat că bicicletele fie au fost oferite pe ochi frumoşi unor directori de instituţii, care le-au dosit în propriile garaje, fie au fost zăvorite în depozitul Direcţiei de Patrimoniu de pe strada Barcăului. În ce priveşte marcarea unor piste pentru biciclişti, rezultatele au fost la fel de nesemnificative, ţinând cont de superficialitatea cu care a fost abordată o astfel de investiţie. Anul trecut, a fost inagurat tronsonul care cuprinde străzile Matei Basarab, strada Armatei Române, strada Mimozei, strada Ion Vidu, strada Horea, Parcul 22 Decembrie. Locaţia aleasă a fost total neinspirată, pista europeană este în realitate un trotuar tipic românesc, plin cu hârtoape, fisurat, îngust, peste care s-a trasat o linie. Anul acesta, acelaşi traseu va fi ales pentru realizarea marcajelor, fără să se ia în calcul, nici de această dată, posibilitatea refacerii trotuarelor. În acest an, pentru marcarea pistelor, de la bugetul local, se vor aloca 150 milioane lei. De asemenea, se va elabora un regulament de închiriere a bicicletelor, care va fi supus spre aprobare consilierilor locali în şedinţa din septembrie.