Doi dintre bikerii care vor reprezenta România la concursul de coborâre de munte pe bicicletă organizat în Alpii francezi urmau să susţină o demonstraţie şi un antrenament specific pe dealul Şomleu din Betfia, mâine, 10 aprilie, de la ora 12.00. Evenimentul a fost, însă, anulat în urma unei sesizări primite din partea Muzeului Ţării Crişurilor, specialiştii instituţiei muzeale orădene motivând că această acţiune ar încălca legislaţia privind statutul ariei naturale protejate din zonă (de pe dealul Şomleu). Organizatorii îşi cer scuze pentru eventualele inconveniente provocate.