În acest an se împlinesc 180 de ani de la înfiinţarea Liceului "Samuil Vulcan" din Beiuş - Bihor. Urbea ardeleană oferă privirii imaginea limpede a istoriei sale: centrul oraşului, cu piaţa sa tipică oricărei aşezări din Transilvania; oameni aşezaţi şi molcomi, plini de respect şi înaltă ţinută civică şi morală; istoria sa bogată de 738 de ani, toate acestea par să nu confirme că oraşul Beiuş este dispus să-şi schimbe uşor imaginea de odinioară. Dar Beiuşul trăieşte mai ales prin şcolile sale.

La 6 octombrie 1828,
episcopul şi cărturarul iluminist Samuil Vulcan semnează documentele fundaţionale pentru gimnaziul greco-catolic de patru clase - "Gymnasium minus", pe frontispiciul căruia tronează cu mândrie până astăzi "Educationi inventutis huius provinciae". În documentul iniţial mai este scris: "Posuit Samuel Vulcan, episcopus g.r.c. Magno Varadiensis, 1828". După şapte ani, acelaşi episcop cărturar semnează actul de completare a gimnaziului la şase clase, devenind astfel "Gymnasium maius". S-au introdus pe rând noi clase de poetică, retorică etc. În anul 1968, după o întrerupere de două decenii, îşi recapătă denumirea de "Liceul Samuil Vulcan" (LSV), reluându-şi numele iniţial, iar începând cu anul 1998, devine Colegiul Naţional "Samuil Vulcan". Beiuşul a găzduit şi mari oameni ai neamului românesc, precum Mihai Viteazul şi Mihai Eminescu, vizite consemnate în peisajul istoric al urbei de pe Crişul Negru şi de care locuitorii lui sunt mândri. În prezent, colegiul s-a dezvoltat mult, dispunând de noi săli de clasă, laboratoare, cabinete, bibliotecă, muzee, terenuri şi săli de sport şi de spectacole, cantină şi internat. În acest lăcaş funcţionează în prezent cenacluri, societăţi de lectură, inclusiv o revistă literar-ştiinţifică. Pe parcursul anilor,
elevii proveniţi de la Beiuş s-au împlinit profesional ca oameni de ştiinţă, artă şi cultură, cadre didactice de diferite grade, ingineri-specialişti în toate ramurile economiei naţionale, ambasadori, politicieni etc. Din rândul foştilor elevi de la LSV - Beiuş multe personalităţi au devenit membri ai unor academii de profil (Agricolă, Medicină, Daco-română etc.). Într-un cuvânt, acest liceu cu o tradiţie de 180 de ani de existenţă a format elite care se afirmă în cele mai variate domenii de activitate, aşa cum a fost dorinţa ctitorului său, Samuil Vulcan.

Ca unul care a urmat liceul
în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi câţiva ani după aceea, aş putea afirma că anii petrecuţi la Beiuş n-au fost în întregimea lor dintre cei mai frumoşi. La puţină vreme după încheierea Armistiţiului, apusul ţării avea să fie invadat de armatele fasciste, inclusiv zona Beiuşului. În aceste condiţii, împreună cu tata, am luat drumul tragicului refugiu în Munţii Apuseni pentru a nu fi forţaţi de nemţi să lucreze în industria de război sau folosiţi drept carne de tun. Nu ştiu cât am realizat eu pe atunci, dar în acel refugiu, surprinşi de câteva avioane care mitraliau în picaj tot ce găseau în cale, mi-am văzut moartea cu ochii într-un spectacol sinistru, apocaliptic pe care nu-l voi uita niciodată.
Norocul nostru a fost că Actul de la 23 august 1944 avea să accelereze cursul războiului şi să ne întoarcem acasă după numai o lună, în ziua de 24 septembrie 1944, când Beiuşul a fost eliberat, iar frontul a ajuns repede la Oradea. Nu mult după reîntoarcerea acasă, un alt eveniment avea să-mi marcheze viaţa. De pe front soseau tot mai mulţi soldaţi răniţi, iar în micul spital neîncăpător din Beiuş nu aveau loc. Pentru a ajuta răniţii, la scurt timp, a luat fiinţă Spitalul Militar de Zonă Interioară (ZI), nr. 251, Beiuş, organizat în clădirea Liceului de fete. Din lipsă acută de personal, spitalul a solicitat conducerii Liceului "Samuil Vulcan" să fie ajutat de elevi care să acorde îngrijiri răniţilor care soseau permanent de pe frontul de Vest.


Proaspăt ajuns acasă din refugiu
şi sub impactul puternic al întâmplărilor dramatice prin care trecusem, am răspuns unei asemenea solicitări. Imediat după sosirea la spital, ne-am implicat direct în activitatea de îngrijire a răniţilor, lucrând ca brancardieri, infirmieri, sanitari etc. Fără să realizăm de la început semnificaţia acestei acţiuni de mare patriotism, tinereţea şi elanul nostru au adunat un număr destul de mare de colegi din diferite clase, între care îi amintesc pe: Ioan Pop de Popa, Dorin Bolcaş, Olimpiu Ioan Luca, Gheorghe Măduţa, P. Tică Stanciu, Toma Macavei (Tomiţă), Petre Băican, Teodor Petrugan, Virgil Pop, Mircea Vălean, Gheorghe Banciu, Gabriel Cosma (Gabi), Alexandru Georgescu, subsemnatul şi alţii. După începerea şcolii, ne-am organizat pe trei schimburi, pentru a ne îndeplini şi sarcinile de elevi, iar masa o serveam împreună cu răniţii. Pentru a uşura durerile soldaţilor, de care ne-am legat sufleteşte, am organizat împreună cu ei Serbarea de Crăciun, în sala de gimnastică a liceului. Programul a cuprins colinzi, poezii, monologuri etc., iar la urmă s-a interpretat seceneta "Moş Crăciun rănit". Spectacolul a avut loc în ziua de 24 decembrie 1944. A fost o adevărată plăcere să fi văzut soldaţi veniţi de pe front interpretând, aşa cum s-au priceput, diverse roluri: de magi, ciobani etc., în jurul lui Moş Crăciun rănit, venind şi el de undeva, de la vreo luptă. Îmi aduc aminte că eu am avut rolul de a sluji colacul şi pălinca după interpretarea colinzilor, acompaniate la pian de colegul nostru Virgil Pop. Evenimentul avea să fie inserat în ziarul "Beiuşul" nr. 1/31 decembrie 1944 (pagina 2) şi din 6 ianuarie 1945 (pagina 2), cu poezia "Imnul eroilor necunoscuţi" şi "Monologul lui Moş Crăciun rănit".

Au trecut mulţi ani
de atunci. Pe doi dintre răniţi, "artişti" spitalizaţi, Gh. Coman şi V. Mihuţ, i-am reîntâlnit după ce le-am aflat adresa din satele lor natale, Mociar şi Drăgoteni, nu departe de satul meu. Dincolo de orice, voi afirma că activitatea de război desfăşurată la Spitalul Militar ZI 251, din Beiuş, pentru alinarea durerilor acestor oameni, a fost inspirată pentru vârsta mea de atunci, de 17 ani, şi mă mândresc cu aceste fapte. Abia mai târziu aveam să aflu că în campania antifascistă, începând cu 24 august 1944 până la jumătatea lunii mai 1945, soldaţii români s-au împuţinat cu peste 170.000 pe fronturile de vest, la care s-au adăugat pagube materiale enorme. Toate aceste pierderi au venit după decimarea armatei române pe fronturile din răsărit, cu alte pagube umane şi materiale. Mândria de a fi făcut şi eu ceva pentru această ţară se găseşte la loc de cinste în sufletul meu.

La cei 180 de ani de existenţă, Liceul "Samuil Vulcan" de ieri şi Colegiul cu acelaşi nume de astăzi are o identitate de excepţie prin valorile fundamentale pe care le-a promovat. Generaţii la rând de absolvenţi, mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti, au consolidat prestigiul şi perenitatea Şcolii Beiuşene.