Beiuş - Zilele festive ale municipiului
Pregătite cu o amploare parcă mai mare decât în anii trecuţi, manifestările dedicate Zilelor Beiuşului s-au desfăşurat începând de vineri, 30 aprilie, şi până duminică, 2 mai, fiind, pentru prima oară, decalate faţă de 19 aprilie, ziua oficială a urbei, dată la care beiuşenii au sărbătorit 91 de ani de la eliberarea oraşului de sub stăpânirea străină.
După ce seara de vineri a fost dedicată discotecii în aer liber şi unui concurs karaoke, sâmbătă şi duminică, pe scena amenajată în faţa Ocolului Silvic, au evoluat numeroşi interpreţi şi trupe locale, dar şi nume mari ale cântului popular şi de petrecere ori ale showbiz-ului românesc. Asistenţa, mai numeroasă ca de obicei la astfel de sărbători, i-au răsplătit cu generoase aplauze pe toţi cei care au urcat pe scenă: Ansamblurile "Lilioara" (Clubul Copiilor Beiuş), "Cununiţa" (Şcoala cu clasele I-VIII "Nicolae Popoviciu" Beiuş), "Izvoraşul" (Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaş" Beiuş), "Junii Seleuşului" (Seleuş, jud. Arad), "Flori" (Lăpuşel, jud. Maramureş), "Tinerii dănţăuşi" (Derşida, jud. Sălaj), "Mociriţa" "Izvorul Rece" şi "Cununa Săsarului", toate din Recea (Maramureş), "Mioriţa" şi "Toldi" (ambele de la Casa de Cultură "Arany Janos" din Salonta), Corul bărbătesc "Traian Moşoiu" (Oradea), elevii Şcolii de Arte "Francisc Hubic" (Oradea), secţia de canto popular Beiuş, Ansamblul "Muguri şi Mlădiţe de tezaur" (Casa de Cultură "Ioan Ciordaş" Beiuş), soliştii de muzică populară Maria Haiduc, Florica Ruja, Irina Mihoc, Daniela Rada, Simona Tomele, Veronica Crăciun-Perşe, Radu Barbura, Paula Lezeu, Nicoleta Marchiş, Ionel Ban, Mihai Jula, Dalia Zbârcea, grupul "Feciorii Bihorului", Simona Costin şi "Favoriţii Ardealului", Voichiţa Mihoc şi Sava Negrean-Brudaşcu, trupele şi soliştii de muzică uşoară, etno şi de petrecere Ghiţă Munteanu, Claudiu Borza, Nicu Vesa, "Ceilalţi" (Beiuş), "Level One" (Ştei), "Black Meister Crew" (Beiuş), "Von Meister Crew" (Arad), "Electro Dance", Axandra&DJ Alexya, Aisa&DJ Yaang, DJ Project, Săndel şi Aurora Mihai, Andra&"Deepside Deejays" şi "Two win".
Pentru că vremea a ţinut cu beiuşenii, menţinându-se frumoasă pe parcursul celor trei zile de la sfârşitul săptămânii trecute, aceştia au ieşit cu mic, cu mare, pe străzi, făcând vânzare bună la tarabele cu mâncare, băutură, jucării şi suveniruri, dar şi celor din parcul de distracţii. La finalul celor trei zile de voie bună, Primăria municipiului Beiuş a organizat un superb foc de artificii, care a luminat cerul urbei la miezul nopţii.
Frumos spectacol toata stima pentru cei care au urcat sus pe scena pentru ca ne-au facut sa ne simtim bine.Dar am vrea sa stim cati sau ce au primit copii si uni artisti care au urcat pe scena ...va spun eu :nu au primit nimic pentru ca NESIMTITA sau sau nu stiu cum sa ii spun la VACA aia de Banda Anca a furat bani de la ei !ESTI O NESIMTITA BANDA ar fi bine daca cineva ar instinta si pe Domnul Primar ce face Anca acolo cu bani LUATI MASURI DOMNULE PRIMAR