Ieri, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe au predat autorităţilor locale ale municipiului Beiuş cheile celor două noi blocuri ANL din urbe, aceasta, după ce a avut loc recepţia lucrărilor. Viceprimarul municipiului Beiuş, Viorel Iuhas, a declarat că există mici probleme, dar că acestea vor fi remediate, în cel mai scurt timp.

Lucrările pentru construcţia noilor blocuri ANL din municipiul Beiuş au început la 29 mai 2006 şi trebuia finalizate la 29 mai 2007. Din cauza lipsei forţei de muncă, lucrările nu au fost terminate la data programată, termenul fiind prelungit. Luni, 29 octombrie, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe au fost prezenţi la Beiuş, după ce au inspectat noile blocuri, predând cele 36 de apartamente primăriei urbei. Din partea autorităţilor locale a fost prezent la recepţia celor 36 de noi locuinţe de tip ANL viceprimarul Viorel Iuhas, care a declarat că în maxim o lună cei care îndeplinesc condiţiile se vor muta în casă nouă.