Beiuş: Comemorare Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş
Aprilie este, la Beiuş, Luna Cinstirii, perioadă în care beiuşenii se închină, cu pioşenie, în faţa memoriei înaintaşilor. Printre bornele de foc ale acestui răstimp al eternei recunoştinţe, la loc de cinste se află 25 aprilie, zi în care Beiuşul îşi comemorează martirii, pe cei doi patrioţi români Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, fruntaşi ai luptei pentru unitatea naţională a neamului.
Ucişi mişeleşte în noaptea de 3/4 aprilie 1919, la Lunca, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş au dat jertfa supremă pentru neam şi ţara lor, iar trupurile lor sfârtecate au fost deshumate după câteva zile şi aduse la Beiuş, unde au fost reînhumate la 25 aprilie 1919. Referitor la ziua neagră a înhumării martirilor Beiuşului 1919, dr. Constantin Pavel scria: "Şi în amurgul unei sumbre seri de primăvară, la 25 aprilie 1919, adânc îndureraţi aşezarăm sub glia rece, de lângă biserica din deal, o parte din sufletul şi fiinţa noastră.
Exhumaţi şi agnoscaţi (identificaţi - n.n.) cei doi martiri, Vineri după Paşti, sunt aduşi la Beiuş, petrecuţi de lacrimile satelor şi de jeluirea clopotelor. Două coşciuguri de metal îşi fac intrarea zguduitoare de inimi în Beiuş şi în ele osemintele fără viaţă ale celor doi advocaţi români, dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş". La comemorarea de duminică, 25 aprilie, printre cei prezenţi i-am remarcat pe primarul Adrian Domocoş şi viceprimarul Gheorghe Costin, pe consilierii locali Nicolae Fofiu, Rodica Monenciu şi Monica-Mihaela Teaha, precum şi pe Anca Banda, director al Casei de Cultură locale. Ceremonia a debutat cu o slujbă religioasă, săvârşită de părintele Ioan Nat Balint, protopopul ortodox al Beiuşului şi de preotul Ioan Pituţ, paroh local.
La final, au fost depuse jerbe de flori la monumentul funerar al celor doi eroi români, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş.
Oare tot “indicatiile” date deINPS B.ANANIA sunt cauza neivitarii mai nou (de pe vremea PROTOPOPULUI ortodox al Beiusului,POPA-origina tot din LUNCA) a reprezetantilor clertului greco-catolic la LUNCA la comemorarile celor 2 MARTIRI ROMANI(ai BEIUSULUI).?? Aviz si primarilor din LUNCA!!!!(locul de martiriu a celor 2 patrioti ROMANI!)
Daca INPS Bartolomeu Anania ca si cleric discipol si urmas al lui INPS Antonie Plamadeal apreciat,este contestat ca si comportament politic,uman si deontologic-moral! Despre domnia sa ,fostul general de securitate ( si “transfug” in SUA-inultima parte a “domniei” lui N.CEAUSESCU) PACEPA afirma ca a fost legionar.apoi « reeducator “: comunist la EXPERIMENTUL AIUD. Ba ar fi fost si informatoral SECURITATII! Inainte de 1989 a calatorit “oficial” in OCCIDENT unde a dus o politica de dezbinare a emigratiei romanesti (pe teme religioase). A se citi pe internet diversele pozitii pro si contra acestor afirmatii ale lui PACEPA si ale altora!
Domnisoara BLOCAS, DISTINSA Profesoara ( cu P) de geografie o fi RUDENIE(nepoata de frate?) cu martirul N.BOLCAS? Daca DA ,ar fi fost ideal sa fi fost invitata la cermonie.Este inca lucida si are un mers vioi pentru varsta RESPECTABILA a dimneaei!( Am vazut-o mergand pe strada pe la 1 MARTIE a.c.!). Daca NU,imi cer scuze pentru informatia eronata primita in tinerete (eram elev), perioada in care nu se prea vorbea despre cei doi MARTIRI..Abia mai taziu am aflat si eu despre ei! P.S. Se pare ca “domnii “ de la Crisana chiar vaneaza comentariile la articolele Prof.. de istorie Dan Ispas (pt a le elimina- o fi avand dreptate NICE?).Si eu am intarziat destul in scrierea acestui comentariu si mi-a fost eliminat pri metoda deja traditionala la CRISANA:”Textul din imaginea alaturata este....eronat” ‘ Dar este falasa afirmatia caci l-am verificat de...2ori! Sa Auzim SI DE BINE!!!