Parcul din centrul Beiuşului a fost, de-a lungul timpului, locul unde edilii urbei au amplasat diverse monumente - de la cel închinat Martirilor Bihorului, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, până la busturile lui Gheorghe Pituţ şi Avram Iancu, dar au trecut decenii de la înfiinţarea acestuia şi niciodată, de atunci, parcul nu a mai bebeficiat de o reamenajare de ansamblu.

La 6 iunie, cu prilejul slujbei de pomenire a poetului Gheorghe Pituţ, primarul Adrian Domocoş a precizat că-şi va ţine promisiunea de a da Parcului central numele poetului din Sălişte de Beiuş, probabil din toamna acestui an, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a parcului. În urmă cu ceva vreme, a fost semnat contractul de executare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Parcului Central (finanţare nerambursabilă de 400.000 lei de la Administraţia Fondurilor pentru Mediu şi cofinanţare din partea Primăriei municipiului Beiuş de 126.800 lei), iar în aceste zile beiuşenii pot constata că lucrările la parc au început. După cum declara primarul Domocoş, s-a început cu demontarea mobilierului urban existent şi cu faza incipientă a amenajării peisagistice, pentru a permite plantarea şi semănarea de noi plante, chiar din această toamnă. Din păcate, beiuşenii rămân cu incertitudinea imaginii finale a Parcului central, pentru că administraţia locală nu a considerat necesară consultarea prealabilă a populaţiei cu privire la acest proiect şi nici măcar nu a prezentat public planurile noului parc, astfel că elementul-surpriză este intact! Numai să fie o surpriză plăcută, speranţele binşenilor legându-se de profesionismul celor care, probabil, ar trebui să proiecteze un asemenea ansamblu peisagistic. Totodată, sperăm că materialele folosite la modernizarea Parcului central vor fi de bună calitate, durabile, că executanţii lucrărilor au experienţă în domeniul amenajărilor de parcuri şi că speciile arboricole ce vor fi plantate sunt de calitate, pentru că Beiuşul a fost renumit, mai bine de un secol, pentru platanii, castanii sau stejarii săi, iar arboretul mic şi mediu ori - Doamne fereşte! - unele rondouri singulare de flori nu pot înlocui falnicii copaci şi nici măcar elegantele şiruri de gard viu ce dădeau parfum urban Beiuşului!