Luni, 19 aprilie, s-au împlinit 91 de ani de la intrarea triumfătoare a armatei române, în frunte cu colonelul Gheorghe Rasoviceanu, în Beiuşul eliberat. Jertfa bravilor ostaşi români eliberatori a fost omagiată de beiuşeni prin şedinţa festivă a Consiliului Municipal şi prin ceremonia ţinută la Monumentul Martirilor Bihorului, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş.


Manifestările dedicate aniversării a 91 de ani de la eliberarea Beiuşului au debutat în Sala Mare a Primăriei, cu şedinţa festivă a Consiliului Municipal. La eveniment au participat senatorul Cornel Popa, deputatul Nicolae Jolţa, prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, primari şi viceprimari din zonă, precum şi numeroşi oameni politici, de cultură şi de afaceri din Ţara Beiuşului. În debutul şedinţei, primarul Adrian Domocoş a făcut un scurt bilanţ al evoluţiei socio-economice şi culturale a urbei de pe Crişul Negru, din 2008 şi până în prezent, după care senatorul Cornel Popa şi deputatul Nicolae Jolţa au vorbit despre starea deplorabilă a Drumului Naţional 76, principala legătură cu lumea a Beiuşului, dar şi despre personalităţile marcante ale oraşului. Prefectul Gavrilă Ghilea a precizat că instituţia pe care o conduce va sprijini oricare administraţie locală în vederea ducerii la bun sfârşit a proiectelor derulate. Festivitatea din Sala Mare a Primăriei s-a încheiat cu un scurt program aristic, prezentat de Corul „Lira". Pentru a aduce un omagiu eroilor ce s-au jertfit pentru libertatea şi unitatea naţiunii române, cei prezenţi s-au îndreptat spre Monumentul Martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş. Aici, un sobor de preoţi ortodocşi şi, apoi, unul format din clerici greco-catolici, cărora li s-a alăturat şi parohul reformat din urbe, au oficiat nu una, ci, din păcate, două slujbe de pomenire a Eroilor Neamului, dovedind că, nici măcar într-o zi de o asemenea importanţă, într-o zi cu o mare încărcătură sufletească, reprezentanţii cultelor nu pot da exemplul, atât de necesar, al iubirii frăţeşti, chiar dacă oficiau chiar în faţa monumentului comun al patrioţilor-martiri Ioan Ciordaş, greco-catolic, şi Nicolae Bolcaş, ortodox, doi ROMÂNI uniţi prin idealurile, lupta şi destinul tragic comune.


Au urmat scurte alocuţiuni susţinute de profesorul Dan Ispas, care a evocat şi alte zile importante din istoria urbei de pe Crişul Negru, şi de primarul Adrian Domocoş, care a subliniat importanţa zilei de 19 aprilie pentru Beiuş şi beiuşeni. La finalul ceremoniei a avut loc tradiţionala depunere de coroane şi jerbe de flori.