Beiuș. Pe cei nici 400 de metri de promenadă amenajați anul trecut - Au apărut 100 de fisuri
Anul trecut, la 4 martie, Lucia-Ana Varga, pe atunci ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, prezentă la Beiuș, punea la punct ultimele detalii privind urgentarea lucrărilor din cadrul proiectului de amenajare a Văii Nimăiești, curs de apă ce traversează Beiușul.
Peste puțin timp, la 23 aprilie, Dumitru Voloșeniuc, directorul executiv al Administrației Bazinale de Apă Crișuri, efectua o vizită de lucru în municipiul Beiuș, pentru a asista la efectuarea măsurătorilor tehnice din cadrul proiectului de amenajare a Văii Nimăiești. Voloșeniuc venea la Beiuș împreună cu proiectanții și cu constructorul ce urma să execute lucrările din cadrul proiectului de amenajare a Văii Nimăiești. După efectuarea măsurătorilor, Dumitru Voloșeniuc preciza că valoarea proiectului este de aproximativ 4 milioane de lei și că porțiunea din zona centrală a orașului va fi terminată în două luni și jumătate. Cât privește aportul local, Primăria municipiului Beiuș urma să suporte cheltuielile necesare pentru asigurarea iluminatului, profilarea noilor alei și scuaruri, precum și pentru soluționarea problemelor de canalizare din această parte de oraș. Ei bine, din primăvara anului 2013 și până azi a cam trecut binișor de "două luni și jumătate", să tot fie un an și "două luni și jumătate". Văzând ritmul lucrărilor din ultimii ani de la Beiuș, considerăm că numai naivii credeau atunci că termenul va fi respectat. Și, uite-așa, ne-am trezit cu tot centrul orașului răscolit, cu o nouă cicatrice pe obrazul unei urbe cu veleități turistice, cu o alee - singura cât de cât urbană! - făcută zob și cu vechiul dig, care avea un aspect unitar de la un capăt la celălalt al orașului și care era ridicat din blocuri masive de piatră - după cum se mai poate vedea pe porțiunile rămase intacte - înlocuit în zona centrală, între podul din spatele Colegiului Național "Samuil Vulcan" și cel de la piață, cu unul mai mic. Şi uite aşa, beiușenii s-au obișnuit să trăiască, în ultima vreme, printre proiecte neterminate, ruine și gunoaie, într-o stare de veșnic provizorat, într-o atmosferă de șantier, într-un oraș mai murdar ca niciodată; s-au obișnuit beiușenii cu existența unor edificii - altădată impunătoare, ce stau să se prăbușească, fostul cinematograf fiind un exemplu, tot... central; s-au obișnuit beiușenii cu trotuare și străzi cârpite în cel mai prost calitativ și estetic mod; s-au obișnuit beiușenii cu degradarea generală a întregii rețele stradale și pietonale; s-au obișnuit beiușenii cu o piață ca acum vreo trei-patru decenii, cu neînceperea izolării termice a blocurilor și a instituțiilor publice, cu aceeași apă la robinet, dar de vreo două-trei ori mai scumpă. Cu ce n-ar trebui să se "obișnuiască" beiușenii sunt lucrările de mântuială! Când, la numai câteva luni de la inaugurare, pereții noului Centru de incluziune socială erau roși, din nou, de igrasie, am crezut că e o regretabilă eroare a executantului lucrărilor. Când au mai trecut niște luni și am văzut că situația rămâne neschimbată, adică... igrasioasă, am intrat la idei și ne-am propus să monitorizăm și alte proiecte, la fel de mărețe, de pe raza mun'cipiului.
Un proiect... ratat
Așa am ajuns la proiectul de amenajare a Văii Nimăiești, proiect început, după cum arătam, anul trecut și neterminat încă. Dacă v-am spune că, poate, e mai bine că nu e finalizat, ați fi tentați să credeți că suntem cârcotași, că ne place să băgăm bățul prin gard! Numai că nu e deloc așa. Nu e pentru că și aici am găsit nereguli. De data aceasta am descoperit vreo sută de crăpături în pavajul aleilor recent amenajate pe malurile Văii Nimăiești și asta pe mai puțin de 400 de metri liniari de lucrare, însumând cele două spații de promenadă! Zilele trecute, primarul municipiului Beiuș, Adrian Domocoș, vorbea despre acest proiect și se lamenta că nu se mai termină odată, că la mijloc e vorba despre "orgolii politice, acelea care, de fapt, nu fac altceva decât să pună tălpi și frână în calea dezvoltării acestei comunități a noastre", fără să zică, însă, nimic despre numeroasele fisuri apărute în pavajul celor două alei de pe noul dig. Acu', în opinia noastră, sunt trei variante: 1. primarul Domocoș nu știe despre aceste fisuri, ceea ce nu ar fi tocmai OK - ar însemna că nu-l interesează ori că nu este informat; 2. primarul Binșului știe, da' tace mâlc, ceea ce iarăși nu ar fi bine! și 3. alesul binșenilor știe și a reclamat deja aceste nereguli, numai că, atunci, ar trebui să ne zică și nouă, concitadinilor săi, ca să nu ne mai facem inimă rea. Poate are și dovezi scrise ale demersurilor făcute în acest sens! Prin urmare, acum vedeți de ce credem că e mai bine că n-au terminat proiectul de amenajare a Văii Nimăiești? Pentru simplul motiv că exista riscul să ne trezim cu alte sute de metri de alei purtătoare ale altor sute de fisuri! Ori, decât așa, mai bine lăsați-ne-n pace, cu digul nostru vechi, dar înalt și puternic, care, eventual, mai trebuie reparat pe ici, pe colo, și care, culmea, nici nu arată rău! Că, în afară de Binș, unde e pe bază de gresie, lacuri și vopsele, în lumea civilizată - și Oradea e cel mai apropiat exemplu! - tot piatra, granitul, în starea lui naturală, rămâne o valoare! Estetică, bineînțeles! Că la rezistență, nici nu se compară cu extrudata!



Revin si afirm ca nu are realizari in cei 6 ani de mandat.
Adevarul e ca Domocos nu are realizari in cei doi ani de mandat. Regresul Beiusului este cat se poate de evident materializat prin disparitia totala a investitorilor si a locurilor de munca. Micile magazine mai functioneaza doar la cota de avarie si nimic nu da vreo speranta de mai bine. Domocos ar trebui sa se trezeasca ca e vai de noi. Ca mai are doi ani si nu cred ca-i va merge tot cu pachete, chefuri ori escursii la manastiri.