Activităţile de construcţie a autostrăzii Braşov-Borş au fost reduse ca urmare a plăţilor insuficiente efectuate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), a anunţat, ieri, compania Bechtel. "Se aşteaptă ca această reducere a activităţilor de construcţie să afecteze aproximativ 35% din cei 685 de angajaţi români, ale căror contracte individuale de muncă vor fi suspendate. Pe durata suspendării, angajaţii vor continua să primească 75% din salariul de bază", se arată într-un comunicat al Bechtel. Compania a notificat 21 de furnizori şi subcontractori cu privire la suspendarea lucrărilor, întrucât nu poate asigura plata pentru serviciile acestora. "Este regretabil că suntem siliţi să luăm această măsură, însă din punct de vedere comercial nu este posibilă avansarea lucrărilor în absenta plăţii. Vom reveni la un program complet de construcţie imediat ce va fi posibil. Suntem încrezători că Guvernul ia măsuri pentru a asigura plăţi previzibile şi sigure: convenţia de creditare cu Banca de Import Export a SUA şi asigurarea de credite externe suplimentare", a declarat Francis Canavan, director de afaceri externe în cadrul proiectului Autostrada Transilvania. Ministrul delegat pentru Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely, a declarat, în mai multe rânduri, că bugetul pentru proiectul de construcţie a autostrăzii aferent anului 2005 va fi redus cu circa 100 milioane de dolari. Totodată, CNADNR are datorii de 70-80 de milioane de dolari către Bechtel pentru lucrările efectuate şi neachitate, pentru care compania americană ar putea percepe penalităţi de întîrziere de circa două milioane de dolari, potrivit lui Borbely. Pentru achitarea datoriei şi continuarea lucrărilor, ministerul de resort doreşte să împrumute 100 milioane euro cu garanţii acordate de EXIM Bank SUA.