În timp ce proiectul de reabilitare a Bazarului Madach Imre a fost abandonat de către administraţia orădeană, proprietarii spaţiilor comerciale din zonă fac intervenţii neutorizate.

Astfel, proprietarii Restaurantului Casa Blanca au fost surprinşi în două rânduri de inspectorii Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Oradea executând lucrări neautorizate. La prima verificare, funcţionarii orădeni au constatat că proprietarii unităţii de prestări servicii au executat lucrări de modificări interioare fără a avea autorizaţie de construcţie. Li s-a aplicat o amendă pentru lipsa documentaţiei necesare executării unor astfel lucrări. De asemenea, societăţii i s-a dat şi termen pentru intrarea în legalitate. Între timp, societatea s-a apucat de o altă lucrare, şi de această dată omiţând să obţină autorizaţie de  construcţie. Noua lucrare de care s-a apucat este de canalizare menajeră, care a presupus realizarea unor tranşee chiar în mijlocul pasajului. "Ţinând cont că lucrarea s-a executat într-un imobil situat în Ansamblul Istoric se impune obţinerea unei autorizaţii de construcţie şi pentru lucrările de înlocuire a canalizării menajere", ne-a precizat Adriana Lipoveanu, şefa Instituţiei Arhitectului Şef. Inspectorii care au verificat ieri Bazarul au dispus oprirea lucrărilor, urmând să întocmească şi procesul verbal de constatare a contravenţiei şi aplicarea unei amenzi.