Bani publici, şuvoaie, pe apă de ploaie?!
Până zilele trecute, la îmbinarea celor două artere nu se întrezărea nicio groapă, iar când ploua, pe marginile celor două drumuri apa nu băltea. De săptămâna trecută, când întreaga zonă a fost reasfaltată şi reamenajată, bălţile au devenit elementul central al lucrării. Ploile din ultimele zile au venit din nou în sprijinul municipalităţii şi au indicat, pentru a nu ştim câta oară, calitatea îndoielnică a lucrărilor executate aici. Incidentul este privit cu detaşare de căte edilul şef, care ieri s-a mulţumit să vorbească cu uşurinţă despre "refacerea pe banii firmei", trecând cu vederea faptul că fiecare lucrare a firmei de casă este însoţită de astfel de deficienţe.
Iniţial, municipalitatea orădeană anunţa pentru Bulevardul Dacia un proiect de înfrumuseţare a intrării în municipiu. Întreaga investiţie urma să coste, potrivit informaţiilor oferite de municipalitate, 200.000 de lei, însă în câteva luni factura a ajuns la 1.834.900 lei. După ce Primăria a ras toţi arbuştii de pe zona mediană a bulevardului, drujbele s-au mutat şi pe părţile laterale ale carosabilului. Proiectul cu multe lacune a fost adaptat din mers, dovadă - proasta calitate a lucrărilor executate. Noile sensuri giratorii amenajate la intersecţia cu Transilvania, apoi cu strada Carpaţi au presupus realizarea unei noi benzi de circulaţie. După ce au fost doborâţi zeci de copaci, a fost îngustat trotuarul, artera principală a fost lărgită şi s-au montat noi borduri. Din păcate, nici bine nu au fost finalizate lucrările că primele semne ale unei lucrări de proastă calitate au şi apărut. Ploaia a venit şi de această dată în sprijinul angajaţilor Primăriei Oradea, care, altfel, nu au observat aceste deficienţe. Noua trecere de pietoni realizată înainte de a intra în sensul giratoriu este plină de apă, trecătorul trebuie să facă un salt peste balta de apă care se îndinde de-a lungul trotuarului. Doi paşi mai încolo, la cealaltă trecere de pietoni, apa se opreşte chiar înainte de gura de scurgere. Deficienţele nu se opresc aici, de-a lungul carosabilului apa şiroieşte metri în şir şi se opreşte, de asemenea, la câţiva centimetri de gura de canal pluvial. În acest caz, cum trotuarul a fost mult îngustat, maşinile care trec prin aceste bălţi îi transformă pe pietoni în ţinte ale stropilor de apă cu noroi de pe şosea. Întreaga intersecţie este plină de astfel de bălţi, fără ca angajaţii Selina să se fi obosit să le remedieze. Mai mult, nici primarul Ilie Bolojan nu s-a arătat foarte îngrijorat de situaţia din teren, privind acest incident cu detaşare, cu toate că firma Selina nu se află la prima experienţă de acest gen. Amintim parcările realizate în toamna anului trecut în zona Parcului Seleuş, care au costat municipalitatea 636.938 lei, respectiv cele de la Colegiul Tehnic "Transilvania", realizate cu un buget de 606.310 lei. Şi în aceste cazuri, firma Selina a lăsat în urmă locuri de parcare pline cu apă. Cu toate că, în repetate rânduri, municipalitatea a solicitat remedierea deficienţelor, muncitorii firmei de casă nu au făcut decât să mute apa dintr-o baltă în alta. Lucrările odată decontate nu au mai reprezentat nicio problemă pentru conducerea Selina, mai mult, atitudinea împăciuitoare a Primăriei Oradea, care îi îngăduie atâtea lucruri, îi dă drept constructorului să-şi facă de cap pe banii publici.
Situaţia din teren a fost adusă şi la cunoştinţa şefului Serviciului Drumuri şi Poduri din cadrul PMO, Leontin Pătcaş, care a confirmat cele relatate. "Sunt câteva locuri, cinci-şase, în care staţionează apa. Sunt greşeli de turnare a covorului asfaltic. Am pus în vedere firmei Selina să ia măsuri de frezare şi remediere a covorului asfaltic unde bălteşte apa", ne-a precizat Leontin Pătcaş. Din păcate, această explicaţie ne-a fost oferită de fiecare dată, fără însă ca atitudinea constructorului să poată fi corijată. Blândeţea beneficiarului vine să întărească convingerea constructorului că, oricât va greşi, în final ea tot îşi va încasa banii.
dupa ce iti spune lumea la articolele anterioare ca daca vrei sa dai in municipalitate fa-o in mod profesionist nu te lega de chestiile frumoase care se fac in oradea sigur poti gasi altceva... cu care sa-i ataci ca doar nu sunt perfecti... dar faptul ca ti se spune de atatea ori si tu tot asa continui... denota doar cat esti de redusa...
Tot articolul asta e apa de ploaie - din moment ce lucrarile nu au fost inca receptionate!
CE VA DOARE GRIJA ??!!! SI BOLO ARE NEVOI !! SI SELINA I LE SATISFACE !!! VINE DIN URMA PUTERNIC ABET NEGO !!