"Moţiune de cenzură" pentru stratul de uzură La nici cinci luni de la data la care Primăria Oradea s-a grăbit să redea Bulevardul Magheru circulaţiei rutiere, ignorând toate indicaţiile în domeniu, în carosabilul nou turnat, care a costat municipalitatea 3 milioane RON, au apărut deja primele gropi. În dreptul Magazinului Apicola, la intersecţia Magheru cu strada G. Enescu, de-a lungul liniei de tramvai, a şi început să cedeze asfaltul. Situaţia nu este singulară, pe întregul tronson, în jurul capacelor de canal şi a gurilor de la conductele de gaz, s-au format adâncituri care compromit astfel întreaga lucrare. La plăcinte, înainte... Reprezentanţii executivului local, tributarii unor grupuri de interese, se văd siliţi să le atribuie cele mai bănoase lucrări edilitare, fără ca măcar să se asigure că aceştia pot duce lucrarea la bun sfârşit şi fără cusur. Aşa s-au petrecut lucrurile în cazul firmei Drumuri Orăşeneşti căreia i s-au încredinţat, pe bază de comandă, toate lucrările de refacere a covoarelor asfaltice de pe străzile unde au avut loc intervenţii la infrastructură. O primă lucrare de amploare s-a efectuat pe Bulevardul Decebal, pe tronsonul dintre T. Valdimirescu - Pod Decebal, care a fost finalizată în toamna anului 2004. Valoarea investiţiei a fost suportată de la bugetul local, numai pentru asfaltare autorităţile locale cheltuind 548.000 RON. ...la război, înapoi! În schimb, deşi s-au grăbit sa achite întreaga sumă, nu de aceeaşi vigilenţă au dat dovadă când s-a pus problema sancţionării deficienţelor apărute de-a lungul carosabilului. Mai mult, în cele 18 luni scurse de la redarea circulaţiei pe Decebal, între PMO şi executant nu a fost semnat încă procesul de recepţie a lucrărilor. Astfel, antreprenorul poate fi tras la răspundere nu numai pentru neridicarea la cotele impuse a capacelor de canal şi a gurilor de scurgere, dar şi pentru denivelările apărute deja în carosabil. "Nu e normal ca la nici doi ani de la finalizarea lucrării asfaltul să se cedeze. Constructorul va răspunde, dacă vom constata că lucrurile sesizate sunt adevărate. Mâine (n.r.- azi) ne vom deplasa la faţa locului, cerând să fie remediate deficienţele pe care le vom sesiza", a declarat Dumitru Fildan, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul PMO. Punct şi de la... capac Situaţia este mult mai dramatică pe Bulevardul Magheru. Aici, investiţia, care a costat bugetul local numai pentru covor asfaltic şi trotuare 3 milioane RON, a fost finalizată în luna octombrie, însă în cele cinci luni de la redarea circulaţiei pe acest tronson asfaltul începe să cedeze atât în jurul liniilor de tramvai, dar mai ales în jurul capacelor de canal şi a gurilor de scurgere. Nici aici lucrarea nu a fost recepţionată, reprezentanţii executivului invocând fel şi fel de scuze. "În data de 24 februarie, am întocmit atât pentru Decebal, cât şi pentru Magheru două procese verbale de inspecţie, unde am constatat că o parte a capacelor căminelor de canalizare nu au fost ridicate la cotă, unele fiind acoperite de stratul de uzură. O altă parte dintre capacele căminelor au fost ridicate la nivelul corespunzător, dar au cedat sub circulaţie. Situaţia constatată este foarte gravă. Noi însă ne-am aşteptat la astfel de deficienţe, ţinând cont de faptul că toate lucrările au fost finalizate sub presiune", a declarat Adriana Lipoveanu, inspector în cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor. Mai mult, informaţiile primite de la IJC Bihor au confirmat faptul că nu a fost respectată tehnologia în domeniul construcţiilor, care impune termene clare între etapele lucrărilor, turnarea covorului asfaltic făcându-se în pripă. "Voi răspunde numai pentru ce am făcut eu. În ce priveşte vina pentru cedarea carosabilului, aceasta urmează să fie stabilită numai în baza unei expertize de către Inspectoratul în Construcţii", a declarat Vasile Coroiu, directorul Drumurilor Orăşeneşti.