Sâmbătă seara, restaurantul President din Băile Felix a fost gazda celui mai aşteptat eveniment caritabil din acest an, în oraşul nostru: Balul Lions 2011. A fost o seară memorabilă, din care nu au lipsit preparatele alese, muzica de bun gust, recitalurile de excepţie, reprizele de licitaţii, dar şi o tombolă.
"Dacă oamenii ar înceta să se ajute între ei, ar dispărea de pe pământ". Sub acest generic, care îi aparţine lui Sir Walter Scott (15 august 1771 - 21 septembrie 1832), scriitor scoţian prolific şi un poet popular în Europa în timpul vieţii sale, cluburile Lions din Oradea au organizat sâmbătă Balul Lions 2011. Aflat la ce-a de-a XI-a ediţie, balul a reprezentat o ocazie de a petrece o seară deosebită de bună dispoziţie. Sub generoasa temă "Proiecte pentru suflet 2011", organizatorii şi-au propus atragerea de fonduri pentru o amplă serie de proiecte, atât social-umanitare - cum ar fi bursele sociale, a treia ediţie a Taberei pentru copii diabetici, continuarea proiectului vizând clinica stomatologică, dar şi încurajarea talentelor locale vizând bursele de merit, participarea Grupului "Vivere" la Concursul "Mamaia copiilor". La manifestare au fost prezenţi peste 200 de invitaţi atât oameni de afaceri locali, cât şi politicieni, doctori şi profesori. Din program nu a lipsit nici tombola sau licitaţiile organizate. Printre obiectele licitate s-au numărat tablouri valoroase, statuiete şi vase din cupru argintat şi multe alte obiecte.