A venit şi rândul Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" din Ordea să-şi desemneze bobocii. Ieri seară, la Disco No Problem, opt perechi din clasele de-a IX-a au concurat pentru titlul de Miss şi Mister Boboc.

Balul Bobocilor organizat de către Colegiul Tehnic „Andrei Şaguna" din Oradea a adunat la start opt perechi care au concurat ieri seară la Disco No Problem. Concurenţii înscrise în concurs au avut de trecut şase probe de foc. Prima a constat în prezentare şi rostirea unui citat care au considerat ei că îi reprezintă, a doua probă a fost cea de dans, după care tinerii boboci au avut de trecut "Baba Oarba" unde  fiecare concurent a trebuit să îşi recunoască perechea. Dansul mixt a alcătuit  cea de-a cincea probă, în timp ce  cultura generală a încheiat competiţia. Din programul serii, nu au lipsit nici momentele artistice. Printere acestea s-au aflat dansurile populare, o prezentare de modă a designerului Gabriela Olar, care a expus 14 modele de rochii pentru seara de Revelion, dansuri ţigăneşti şi multe altele.

"Balul Bobocilor din acest an se deosebeşte de ediţiile anterioare prin modul în care a fost concepută prezentarea, sub forma unei emisiuni live, care aduce cu Cronica Cârcotaşilor" ne-a declarat prof. Carmen Matiuţă. Perechile concurente au fost atente monitorizate de un juriu, care la final a decis câştigătorii.