Distracţie pe cinste, vineri seara, la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" din Oradea, cu ocazia celei de-a IV-a ediţii a Balului Boboceilor pentru elevii din clasele gimnaziale ale instituţiei de învăţământ orădene. Probele la care au fost supuse cele şase perechi participante au stârnit hazul şi buna dispoziţie tuturor celor prezenţi. La această ediţie a Balului boboceilor s-au înscris patru perechi de elevi de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" din Oradea, precum şi două perechi de la Şcoala Specială nr. 3, din localitate, instituţie cu care şcoala a semnat un proiect SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară). Proiectul a fost iniţiat de Inspectoratul Judeţean Şcolar Bihor, coordonator prof. Rodica Turcaş. Pentru a convinge juriul, elevii au pregătit un inedit program artistic, din care nu au lipsit momentele lirice şi muzicale, parada modei, probele haioase etc. Spre exemplu, bobocii au fost nevoiţi să bea ceai acru, cu multă lămâie, după care au fost puşi să-şi facă declaraţii de dragoste folosind trei cuvinte hazlii. Nu a lipsit proba de dans care a cântărit greu în alegerea câştigătorilor. Astfel, Miss Bobocel a fost aleasă Denisa Buboi, iar Mister Bobocel, Raul Zanca, locul I a fost obţinut de Oana Hăbăşescu şi Raoul Muthu, locul II de Teodora Crainic şi George Curcă, iar locul III de Ana Maria Manolache şi Sergiu Hanga. Celor două perechi de la Şcoala Specială nr. 3 le-a revenit premiul de popularitate şi premiul special al juriului. Din partea organizatorilor, fiecare a fost răsplătit cu diplomă şi un cadou. Distracţia s-a încheiat seara, cu discotecă. Balul a fost organizat de Consiliul Elevilor din cadrul Liceului Teoretic "Aurel Lazăr", prof. consilier Carmen Bubela.