Vineri, în Discoteca No Problem, a avut loc a doua semifinală a Balului Balurilor. Organizatorii, Darius Domocoş şi Discoteca No Problem, au ales ca Moulin Rouge să fie tema ediţiei.

De această dată s-au confruntat pentru un loc în finală Colegiul Economic "Partenie Cosma", Colegiul Tehnic "Traian Vuia" şi Grupul Şcolar Transilvania. Pe parcursul serii, bobocii au avut de trecut prin patru probe dificile. Prima a fost cea de skandenberg, unde toate cele trei licee au obţinut câte două victorii. Proba a doua a fost una de echipă, în care concurenţii au trebuit să-şi aleagă încă trei coechipieri din liceu pentru a-i ajuta la "tunelul din picioare", echipa Colegiului Economic "Partenie Cosma" fiind cea mai rapidă şi cea mai bună. Galeriile s-au întrecut şi ele în cadrul celei de-a treia probe, misiunea cea mai grea, aceea de a desemna câştigătoarea, revenind juriului, asta, deoarece elevii de la Colegiul Economic şi cei de la "Traian Vuia" au fost aproape la acelaşi nivel. Proba a patra a fost dedicată RC Games, unde bobocii şi-au demonstrat îndemânarea în conducerea unei maşini cu telecomandă. Şi de această dată cei mai buni s-au dovedit a fi economiştii. Pe lângă întrecerile din concurs, participanţii au avut misiunea ca, pe durata întregii săptămâni, să găsească indicii care, la sfârşit, să alcătuiască numele capitalei Franţei. Din fericire, toate liceele au reuşit să ducă la bun sfârşit şi această încercare. Momentele artistice au fost punctele culminante ale serii, unde Colegiile "Traian Vuia" şi Economic au fost în centrul atenţiei. Echipa Colegiului "Partenie Cosma" a fost formată din 8 elevi ai claselor a IX-a şi a XI-a: Paula Iano, Cezara Pop, Andreea Vidaci, Loredana Dejeu, Georgiana Cristea, Bianca Croitoriu, George Popuţe, Cristina Pandrea şi cei doi boboci Adela Berce şi Adrian Buzlea. Atmosfera a fost încălzită de invitaţii speciali: majoretele Liceului Transilvania, trupele BeaTcatchers, Addicted, Ambition, A-Squad, Silvia şi Ansamblul folcloric Palatul Copiilor Oradea. Rezultatele finale au trimis Colegiul Economic direct în finala Balului Balurilor, care va avea loc pe 19 martie, alături de cealaltă câştigătoare a semifinalei, "Vasile Voiculescu". Liceul "Traian Vuia" va concura în 12 martie alături de cealaltă ocupantă a locului 2, "Onisifor Ghibu", pentru a obţine un loc în finală.