Băiţa Sat - Sfinţirea noii capele - Prilej pentru reîntâlnire cu fii satului
Duminică, 3 iunie, în zi de Sărbătoare a Sfintelor Rusalii, şi mai ales cu ocazia hramului bisericii din Băiţa - Sat, Pogorârea Sfântului Duh, credincioşii ortodocşi au trăit împreună un nou moment deosebit din viaţa comunităţii lor, sfinţirea noii capele şi darea în folosinţă a unui cimitir cu o suprafaţă de 400 m.p.
Curtea bisericii ortodoxe din localitate a fost arhiplină la slujba de sfinţire a noii capele, amplasată în apropierea lăcaşului de cult, părintele Nicolae Bura, preotul paroh local, urând bun venit tutror invitaţilor care au dorit să fie părtaşi la acest eveniment aparte din viaţa credincioşilor pe care îi păstoreşte. Alături de părintele Nicolae Bura, au oficiat slujba de sfinţire un sobor de preoţi compus din Bogdan Baciu, Karol Gabriel Iakab, Lazăr Merce, Dumitru Muşet, Raul Botiş. Capela este una de standarde europene, având o sală frigorifică, toalete, încălzire centrală, precum şi o sală spaţioasă pentru nopţile de priveghere. ''Ðragii mei, este în legea firii ca atunci când unul din semenii noştri pleacă la cele veşnice să fim alături de familia îndoliată şi să ne rugăm pentru sufletul celui dispărut dintre noi. Prin realizarea acestei capele, la standarde europene, am creat condiţii pentru celebrarea slujbelor religioase atunci când un credincios din parohia noastră pleacă spre o lume mai bună. Doresc să mulţumesc autorităţilor locale şi de stat pentru sprijinul acordat, consiliului parohial, dar şi tuturor credincioşilor care au participat benevol la construcţia capelei'', a spus preotul Nicolae Bura. Acest eveniment a fost unul în care au revenit acasă mulţi dintre fiii satului, printre care am remarcat prezenţa doamnei Mara Aron, stabilită la Udine, Italia, a arhitectului Dorin Dronca, colonelului Nicolae Bortoş, de la ISU Crişana, care s-au revăzut după mulţi ani, depănându-şi multe amintiri. Panglica de inaugurare a fost tăiată de preotul Nicolae Bura împreună cu ing. Costel Nelu Sârghie, primarul oraşului Nucet. Toţi credincioşii care au participat la această sfinţire au fost invitaţi, în curtea bisericii, la o agapă frăţească, care a fost oferită de preotul paroh local, împreună cu consiliul parohial.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.