Băiţa - Ortacii au fost trimişi în şomaj tehnic
Deşi sperau ca, începând de luni, să-şi reia activitatea, angajaţii de la S.C. Mineral Minig S.R.L. au primit vestea că au fost trimişi în şomaj tehnic pentru 3 luni. În această perioadă salariaţii vor fi retribuiţi cu 75% din salariul de încadrare.
Potrivit liderului de sindicat, Alexandru Iştoc, aproximativ 120 de angajaţi ai exploatării miniere de molibden din Băiţa au intrat în şomaj tehnic pe o perioadă de 90 de zile în timp ce restul angajaţilor care se ocupă cu întreţinerea şi partea administrativă a firmei vor merge în continuare la serviciu. "S-ar putea ca săptămâna viitoare să mergem la Bucureşti, la Ministerul Economiei, unde este posibil să fie prezent şi administratorul suedez al firmei, să avem o discuţie detaliată în ce priveşte soarta acestei mine. Noi vrem să ne reluam activitatea. Ne-am săturat să tot fim amânaţi cu răspunsurile de la o zi la alta", a precizat Iştoc, care a mai adăugat, de altfel, că nu va renunţa nici la procesul intentat firmei S.C. Mineral Mining, pentru neplata salariilor, întrucât, pe data de 15 martie, angajaţii trebuie să-şi încaseze salariul pe luna februarie. "Prima dată aşteptăm să vedem dacă ne încasăm pe 15 martie a.c. drepturile salariale de pe luna februarie, apoi vom vedea ce o să facem pe viitor. Este posibil să redeschidem conflictul de muncă", a mai completat Iştoc. Cât priveşte conducerea firmei, aceasta speră ca activitatea să fie reluată cât mai curând, întrucât trimiterea ortacilor în şomaj tehnic reprezintă doar o soluţie de moment. "Majoritatea angajaţilor sunt trimişi în şomaj tehnic, dar serviciile administrative şi cele de întreţinere sunt asigurate. Sperăm să reluăm activitatea cât mai repede", a precizat directorul general al firmei, Dorel Jude.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.