Comisia consultativă pe probleme de circulaţie şi transport rutier în Oradea, care s-a reunit în această săptămână, a emis un aviz favorabil pentru lucrarea "Autogara Nufărul", de pe strada Nufărului la capătul liniilor de tramvai.

Potrivit proiectului construcţia ar urma să adăpostească sala de aşteptare pentru călători, grupuri sanitare, spaţii de depozitare pentru bagaje, case de vânzare a biletelor, birou de mişcare şi informaţii, sală de şedinţe, cafe bar etc. De asemenea, vor fi amenajate staţii de autobuz, spaţii verzi şi locuri de parcare. Valoarea investiţiei se ridică la 2.039.268 lei (cu TVA). Lucrările efective vor dura 4 luni, astfel încât obiectivul ar putea fi funcţional încă din toamna acestui an. Comisia consultativă pe probleme de circulaţie şi transport rutier a mai decis montarea indicatoarelor de limitare de viteză la 30 km/h pe strada Alexandru Sahia, la intersecţia cu stada Mangaliei;  interzicerea opririi vehiculelor pe strada Graurilor pe sensul de coborâre; montarea, pe cheltuiala cetăţenilor, a indicatorului "acces interzis" şi adiţionala "cu excepţia riveranilor", la intrarea în curtea interioară a imobilului nr. 3, de pe strada Aurel Lazăr; montarea de stâlpişori pe trotuare pe strada Louis Pasteur, între str. Stâna de Vale şi str. Soarelui, precum şi interzicerea opririi pe ambele părţi ale tronsonului menţionat. Totodată, se va realiza sens unic din strada Louis Pasteur spre str. Gh. Doja şi Spitalul de Urgenţă.