Avertisment pentru asociaţiile de proprietari
În urma controalelor curente efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcţii la asociaţiile de proprietari au fost constatate o serie de deficienţe privind starea tehnică a imobilelor aflate în administrarea asociaţiilor de proprietari, dar şi necunoaşterea de către acestea a prevederilor şi sarcinilor legale privind administrarea locuinţelor. Pentru prevenirea producerii de evenimente nedorite, Inspectoratul de Stat în Construcţii atenţionează asupra importanţei însuşirii de către toţi proprietarii de imobile a obligaţiilor şi răspunderilor ce le revin conform legii: efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, asigurarea urmăririi comportării în exploatare a construcţiilor, efectuarea, după caz, a lucrărilor de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi a lucrărilor de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau juridice autorizate şi verificate. Totodată, este necesară asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, folosirea construcţiilor conform instrucţiunilor de exploatare elaborate de proiectant, prevăzute în cartea tehnică a construcţiei, sesizarea în termen de 24 de ore a Inspectoratului Judeţean în Construcţii/Inspectoratului în Construcţii al Municipiului Bucureşti în cazul producerii unor accidente tehnice la construcţiile aflate în exploatare. În cazul încălcării prevederilor legale referitoare la urmărirea şi verificarea stării tehnice a imobilelor, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii prevede aplicarea de amenzi contravenţionale cuprinse între 150 şi 4650 lei. Totodată primăriile municipiilor şi oraşelor au obligaţia ca, prin compartimentul de specialitate din cadrul primăriei, să acţioneze pentru îndrumarea metodologică a asociaţiilor de proprietari în realizarea scopurilor şi sarcinilor ce le revin în administrarea imobilelor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.