Meteorologii au avertizat, ieri, asupra riscurilor de producere a unor avalanşe în munţi, întrucât se aşteaptă o încălzire a vremii, la sfârşitul acestei săptămâni, în condiţiile în care zăpada de pe creste este acoperită de cruste de gheaţă. Autoritatea Naţională de Meteorologie (ANM) precizează că, la începutul anului, doar în zonele montane înalte exista un strat de zăpadă suficient de gros pentru a se putea schia. Din noaptea de marţi spre miercuri, vremea a început să se încălzească însă, astfel că, în staţiuni precum Sinaia, Predeal şi Poiana Braşov, stratul de zăpadă s-a redus la aproximativ 20 de centimetri. La altitudini de peste 1.700 de metri, din cauza vântului puternic, zăpada a îngheţat la suprafaţă, iar pe crestele înalte şi pe cornişe s-au format cruste. Meteorologii se aşteaptă ca, la sfârşitul săptămânii, vremea să se încălzească, ceea ce va duce la scăderea stratului de zăpadă. În aceste condiţii, va creşte riscul producerii unor avalanşe, la altitudini de peste 1.700 de metri şi, mai ales, peste 2.000 de metri şi pe pantele cu expunere spre sud, avertizează meteorologii. Potrivit prognozei de pe site-ul ANM, vremea se va încălzi treptat, în zilele următoare. Joi, temperaturile vor fi de 0-10 grade Celsius ziua şi între -6 şi 2 grade Celsius noaptea, dar vor urca în zilele următoare. Sâmbătă, temperaturile vor cuprinse între 4 şi 14 grade Celsius ziua şi -2 şi 5 grade Celsius noaptea, se arată în prognoza ANM.