O comisie a fost constituită la Parchetul instanţei supreme, pentru analiza informaţiilor despre modul de dobândire a averilor de către demnitari, urmând ca, în cazul unor eventuale neconcordanţe, să fie sesizată instanţa supremă. Controlul averilor aparţinând demnitarilor este reglementat prin mai multe acte normative, printre care Legea 115/1996 şi Legea 78/2000, cărora le-au fost aduse mai multe amendamente, ultimele, în vara anului trecut. Potrivit acestor reglementări, la nivelul fiecărei curţi de apel există o comisie pentru verificarea averilor, dar s-a pus problema constituirii unei entităţi independente, la nivel naţional. La sfârşitul anului trecut, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sebastian Bodu, declara că "există discuţii" cu privire la crearea unei entităţi pentru controlul averilor, iniţiativa aparţinând Ministerului Justiţiei. El spunea că sunt avute în vedere mai multe variante, printre care înfiinţarea unei agenţii separate - subordonată Parlamentului sau Guvernului -, înfiinţarea unei autorităţi sau a unei direcţii în cadrul unei agenţii existente.