La curbe, buloanele trosnesc ? Vom aluneca la iarnă printre linii dezbrăcate ? O expertiză precum apa sfinţită ? Inspectoratul în Construcţii trebuie să se pronunţe ? Dacă nu se vede capul, trebuie tăiate picioarele! Nervura de fier a Oradiei - calea ferată a tramvaielor - se află de o oarecare bucată de vreme, pe o bună porţiune din ea, în reparaţie capitală. Potrivit proiectului de reabilitare, lungimea totală a şinelor ce trebuie înlocuite măsoară circa 10 km. Lucrare mare, complexă şi grea, care va dura circa trei ani. În programul de reabilitare a căii ferate vor intra: Bulevadrul Decebal, Calea Republicii, str. G-ral Magheru, Piaţa Unirii, str. Primăriei (M-şal Antonescu). Tronsonul care acum se află în lucru, cuprinde B-dul Decebal, de la intersecţia cu str. Primăriei până la intersecţia cu str. Tudor Vladimirescu. Se poate afirma că, o dată cu încheierea înlocuirii liniilor pe lungimea celor 10 km, municipiul Oradea are închegată o bună structură de linii, pe care tramvaiele alunecă acum silenţios şi chiar confortabil. Aceasta, atât spre mulţumirea publicului călător cu mijloacele de transport în comun, cât şi a locatarilor care au casa şi geamurile la stradă, fiind acum protejaţi împotriva zgomotului şi a trepidaţiilor. Lucrarea de pe B-dul Decebal a intrat, cel puţin aparent, în ultima fază de lucru: între cele două linii paralele ale căii ferate urmează turnarea asfaltului, după care întregul carosabil, cu linia ferată înglobată, poate fi redat circulaţiei rutiere. Aceasta este şi intenţia Primăriei care sub nici un chip n-ar dori ca iarna să ne prindă cu marele bulevard răvăşit, cu aspectul unei răni deschise şi supurânde. Dar oare chiar ne paşte acest pericol? Oare noi, citadinii, şi noi, Primăria şi Consiliul Local, şi noi, OTL, chiar vom avea neşansa unei ierni cu carosabilul îngustat de o linie ferată neterminată? Oare pe care dintre noi ne paşte pericolul ruperii de picioare printre linii, din cauza gheţuşului şi a poleiului? Nu vrem să fim alarmişti şi nici prăpăstioşi, dar o luxaţie sau o fractură reprezintă, totuşi, cel mai superficial necaz cotidian şi citadin faţă de câte se pot întâmpla. Nu le înşirăm ca să nu cobim. Este adevărat, civilizaţia îşi are riscurile ei. Toamne lungi şi ierni întregi am avut de luptat cu noroaiele şi gropile săpate pentru reabilitarea alimentării cu apă. Am mai vociferat în stânga şi-n dreapta, am mai înjurat pe unii şi pe alţii, dar au trecut şi suntem mulţumiţi. Vor mai fi lucrări mari în municipiu: ba reabilitarea sistemului termic, ba a canalizării, ba introducerea conductelor de alimentare cu gaze naturale. Dar tramvaiele, liniile lor ferate, de ce să ne creeze şi ele necazuri şi neplăceri? Pentru că se constată o serie de vicii tehnologice în montarea liniilor. O astfel de problemă a apărut în momentul în care beneficiarul a constatat că prinderea şinelor nu este corespunzătoare. De acest lucru s-a sesizat şi Inspectoratul în Construcţii Oradea, care a solicitat expertizarea lucrării. Această expertiză a fost efectuată de S.C. Longhersin SRL, respectiv de expertul tehnic MLPTL, conf. dr. ing. Alexandru Herman, din domeniul căilor ferate. Din păcate, cel puţin după părerea noastră, expertiza tehnică nu expertizează situaţia în sine, ci se rezumă doar la o expunere didactică a cazului, adică ce se face în caz de sau ce se face în caz de (spre exemplu): a. În cazul în care după strângerea completă a piuliţei, aceasta va avea partea superioară la nivelul superior al bulonului sau sub acest nivel, prinderea poate fi considerată corespunzătoare. b. În cazul în care după strângerea piuliţei, aceasta va avea partea superioară peste nivelul superior al bulonului, atunci fie că se scurtează picioarele cleştelui (piesă cunoscută şi sub numele de călăreţ - n.n.) de prindere, fie că buloanele trebuie înlocuite cu altele a căror înălţime să fie mai mare, astfel încât la strângere partea ei superioară să fie sub nivelul superior al bulonului cu una sau mai multe spirale. Deci vrem să spunem că din concluziile expertului tehnic lipseşte cu desăvârşire aprecierea asupra calităţii lucrării. Bunăoară nu aflăm la câte buloane prinderea este corect făcută şi la câte nu este corect făcută. Prin urmare, expertul universitar timişorean nu emite nici o judecată de valoare asupra calificativului din punct de vedere tehnic al lucrării. Nici că e bine făcută, nici că nu. Mă rog, poate că aşa se face o expertiză tehnică?! În acest caz cade în sarcina Inspectoratului în Construcţii să procedeze la numărarea buloanelor prinse greşit şi să dea verdictul: Îşi asumă sau nu răspunderea corectitudinii lucrării? Va da verde turnării asfaltului între linii? Va admite oare cu bună ştiinţă acoperirea cu asfalt a neregulilor de execuţie? Şi dacă se va întâmpla ceea ce e posibil să se întâmple - o deraiere, un accident - care-i vor fi justificările? Desigur, Inspecţia în Construcţii nu poate accepta mascarea neregulilor şi atunci va trebui să se conformeze concluziilor expertizei, determinând firma constructoare fie să scurteze picioarele cleştelui de prindere, fie să procedeze la înlocuirea buloanelor. Ceea ce poate să însemne desfacerea şi refacerea în mare măsură a lucrării. De aici încolo o să vedem ce se mai întâmplă.