Autovehiculele ale căror certificate de înmatriculare trebuiau preschimbate la sfârşitul anului 2001 riscă să fie radiate din oficiu începând de luna viitoare, în cazul în care proprietarii nu solicită schimbarea taloanelor, numai în Capitală fiind în această situaţie peste o sută de maşini. Potrivit legii numărul 432, publicată în Monitorul Oficial în 6 decembrie 2006, vehiculele ale căror certificate de înmatriculare, eliberate în conformitate cu Regulamentul pentru aplicarea Decretului numărul 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, nu au fost preschimbate pâna la data de 31 octombrie 2001, `se radiază din oficiu dacă deţinatorul nu solicită preschimbarea certificatului în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă".