Autorizaţiile de trafic greu
Primăria municipiului Oradea anunţă proprietarii mijloacelor de transport că Regulamentul de eliberare a autorizaţiilor de transport greu aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 909/2009 s-a modificat prin Hotarârea CL nr. 362/2010, incluzându-le în categoria mijloacelor de transport ce necesită autorizaţie pentru circulaţie în zona centrală şi pe cele cu masa maximă totală autorizată între 5 t şi 7,5 t.
În anul 2011, până la această dată, s-au eliberat 121 de autorizaţii, 76 dintre acestea eliberându-se pentru o perioadă de un an. Autorizaţiile ce se emit sunt pentru o zi şi costă 50 lei, pentru o lună costă 400 lei, pentru un an valoarea acesteia este de 2.000 lei. Autorizaţiile se emit la camera 14 (parter) Primăria Oradea, solicitantul trebuind să prezinte copie după talonul maşinii, datele de identificare ale societăţii, ale persoanei reprezentante, precum dovada achitării taxei. Agenţii economici cu sediul în alte localităţi pot cumpăra aceste autorizaţii de la staţiile de distribuire a carburanţilor de la intrările din oraş, după cum urmează: staţiile Rompetrol pentru intrările dinspre Satu Mare, Arad, Sântandrei, respectiv staţiile Lukoil pentru intrările dinspre Cluj, Deva şi Borş. Sancţiunile aplicate pentru nerespectarea regulamentului de organizare a transportului greu pe raza municipiului Oradea sunt cuprinse între 500 şi 2.500 lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.