Consilierii judeţeni nu s-au dumirit nici în al 12-lea ceas ce vor să facă cu Aeroportul Oradea. Anul viitor, în cursul lunii februarie, expiră autorizaţia de funcţionare a acestui punct de tranzit, iar pentru a convinge Comisia de audit de necesitatea prelungirii acestei autorizaţii, autorităţile locale trebuie să facă dovada că, cel puţin, se doreşte modernizarea Aeroportului. Din păcate, aleşii judeţului pun mai presus propriile orgolii, refuzând să ia o decizie în ceea ce priveşte viitorul acestui obiectiv strategic.

 

Mai bine de doi ani, conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi aleşii judeţului nu au fost în măsură să se pună de acord cu privire la căile de dezvoltare ale Aeroportului Oradea. În timp ce conducerea UDMR a lansat ideea mutării Aeroportului la nord de Oradea, cealaltă variantă a fost modernizarea acestuia pe actualul amplasament. Din păcate, ambele tabere s-au mulţumit să contemple de la distanţă aceste perspective fără să întreprindă nimic concret în acest sens. Un lucru cert este că, pentru mărirea pistei şi amenajarea unui nou terminal, avem nevoie de suma de 70 milioane euro. În plus, nici Statul român sau forurile europene nu s-au putut pune de acord în ce priveşte posibilităţile de finanţare a acestui obiectiv. Cât priveşte alocarea acestor sume de la bugetul judeţului, acest lucru practic este imposibil.

Cum în câteva luni expiră autorizaţia de funcţionare a Aeroportului, autorităţile locale trebuie să demonstreze că au deja pregătit un program de dezvoltare. Până în prezent, în cei doi ani de funcţionare a actualului Consiliu, ne-am ales doar cu studii de fezabilitate şi cu dispute pe marginea acestui subiect. Presaţi de timp, preşedintele CJ Bihor a propus consilierilor judeţeni reuniţi ieri în şedinţa ordinară un proiect de hotărâre privind concesionarea lucrărilor de reabilitare, operare şi întreţinere a Aeroportului. "Ministerul Transporturilor ne-a comunicat că abia la sfârşitul anului ne va da un răspuns privind utilizarea banilor europeni. Între timp, am demarat discuţii cu 7-8 firme privind dezvoltarea Aeroportului", a precizat Radu Ţîrle. La şedinţa de ieri a CJ Bihor au participat şi reprezentanţii unora dintre firmele care s-au arătat interesate de modernizarea Aeroportului. "Noi avem aceşti bani. Dorim să-i investim şi ştim să ne recuperăm banii. Ştim că nu aveţi capacitate să conduceţi un aeroport internaţional. Ar trebui să aveţi specialişti, să aveţi o strategie de dezvoltare pe termen de 25 de ani, respectiv o logistică eficientă. Nici în 6 luni nu veţi lua o decizie. Noi vrem garanţii, însă nu le aveţi", le-a prezentat răspicat Claudiu Roşu, reprezentantul firmei Imofinanz situaţia actuală a Aeroportului Oradea. La această radiografie sumbră, consilierii judeţeni s-au arătat deosebit de jigniţi. "Ieri spuneam că cel mai bine ar fi să mutăm Aeroportul, azi spunem că ar fi bine să-l concesionăm, mâine o să venim să spunem că ar fi bine să-l vindem. Nu mai înţelegem nimic. Cu această concesionare pornim iar într-o nouă expediţie, iar ne aruncăm în alte valuri. Cred că ar trebui să analizăm care este soluţia cea mai bună pentru Aeroport", a declarat Mihai Bar, care a propus realizarea unui nou studiu de oportunitate. Propunerea consilierului PSD a fost susţinută şi de vicepreşedintele CJ Bihor, Kiss Alexandru. "Este clar că nu ştim ce să facem. Am abandonat şi ideea mutării Aeroportului şi cea a unui sprijin de la Ministerul Transportului. Din raportul prezentat rezultă că degeaba investim, că nu ne vom recupera banii. Cred că trebuie să angajăm o firmă să ne prezinte care sunt şansele să avem Aeroport", a precizat Kiss Alexandru.

 

Această propunere a unui nou studiu de oportunitate vine după ani în care aleşii judeţului au mai purtat discuţii pe marginea acestui subiect. Mai mult, toate studiile de fezabilitate şi documentaţiile realizate cu bani grei vor fi din nou revizuite pe alte sume de bani. Totodată, timpul pe care îl mai au la dispoziţie este extrem de scurt. Toate aceste pericole sunt însă departe de a fi vizualizate de aleşii judeţului, orbiţi de interesele personale.